Mediafax.biz Exclusiv

Lafarge România:Veniturile vor fi în acest an cel puţin la nivelul din 2011; piaţa va creşte cu 2-5%

Autor: Ioan Dornescu

26.03.2012, 11:15 64

"Anul trecut am înregistrat o creştere a volumelor livrate, dar am scăzut preţurile, ceea ce a generat un impact asupra veniturilor, care s-au diminuat. (...) În 2012 ne aşteptăm să fim cel puţin la nivelul de anul trecut", a declarat agenţiei MEDIAFAX Sonia Artinian, care conduce operaţiunile Lafarge din România.

Artinian a devenit la 1 ianuarie directorul general al producătorului de ciment Lafarge România, principala companie a grupului francez pe piaţa locală, preluând funcţia de la Philippe Questiaux, aflat la conducere în ultimii zece ani. Ea răspunde de toate activităţile Lafarge din România - ciment şi agregate şi betoane.

Şeful producătorului de materiale de construcţii nu a comunicat valoarea totală a rulajului înregistrat de Lafarge în România anul trecut şi a precizat că informaţiile legate de evoluţia vânzărilor vizează livrările de ciment, agregate şi betoane, nu şi cele de gips, controlul operaţiunilor din urmă fiind cedat de grupul francez la finele anului trecut către compania belgiană Etex. Grupul francez a primit 850 milioane de euro după finalizarea vânzării activelor diviziei de gips în Europa şi America Latină către Etex, păstrând o participaţie de 20% în noul parteneriat.

În 2010, afacerile din România ale producătorului francez de materiale de construcţii au scăzut cu 13,4%, de la 270 milioane euro la 233,7 milioane euro, rezultatele incluzând vânzările de ciment, cu ponderea cea mai importantă, agregate, betoane şi gips.

Artinian a afirmat că este dificil de avansat estimări privind evoluţia vânzărilor companiei în 2012, din cauza incertitudinilor legate de evoluţia procesului de atragere a fondurilor europene, precum şi de impactul alegerilor programate în acest an.

Ea a spus că pe lângă proiectele de infrastructură şi cele feroviare, prioritare pentru producători, grupul este interesat şi de oportunităţile asigurate de construcţia proiectelor de energie eolienă pe piaţa locală.

"Am furnizat deja materiale pentru asemenea proiecte (eoliene, n.r.), în Dobrogea şi în sudul Iaşiului, şi suntem interesaţi în continuare de acest tip de proiecte, tehnice, unde putem contribui nu doar cu produse, ci şi cu servicii de expertiză, în colaborare cu constructorii", a spus reprezentantul Lafarge, precizând că grupul este interesat să-şi diversifice oferta de servicii pe piaţa locală.

În schimb, ea apreciază că evoluţia lucrărilor pe segmentul imobiliar va râmâne în continuare scăzută, revenirea pe creştere urmând să aibă loc peste 2-3 ani.

Lafarge Ciment a înregistrat creşteri importante de costuri anul trecut, în special a celor energetice, şi grupul ia în calcul acoperirea inflaţiei acestora în 2012 prin majorarea preţurilor de vânzare, pentru asigurarea sustenabilităţii activităţii, potrivit sursei citate.

Piaţa locală a cimentului este disputată de trei dintre cei mai importanţi producători la nivel mondial, Lafarge (Franţa), HeidelbergCement (Germania) - prin Carpatcement Holding şi Holcim (Elveţia).

Piaţa a dat semne de revenire în 2011, producţia de ciment înregistrând un avans de 8,1% la şase luni, potrivit datelor patronatului de profil CIROM, care nu a comunicat însă deocamdată datele pentru întregul an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO