Caută doar în titlu
Companii

Laboratoarele medicale şi centrele Dorna Medical, un business de 30 mil. lei din Suceava, mizează pe extindere în 2021

Dorna Medical, un business românesc din piaţa de servicii medicale private şi de laborator, înfiinţat de antreprenorii Rodica şi Roman Boca în urmă cu mai bine de două decenii la Vatra Dornei, în judeţul Suceava, continuă extinderea, în contextul unei cereri crescute a pacienţilor pentru investigaţii medicale.

Businessul numără în prezent 25 de laboratoare şi cinci centre de imagistică.

„Anul 2020 l-am încheiat relativ bine. Nu ceea ce am prognozat, dar nu am fost pe minus. Am extins gama de investigaţii, a fost doar o perioadă de circa o lună când am avut oamenii în şomaj, o parte dintre oameni au intrat în şomaj tehnic pentru că ne-au fost interzise anumite servicii medicale“, a spus pentru ZF Roman Boca.

Dorna Medical, un business românesc din piaţa de ser­vi­cii medicale private şi de laborator, înfiinţat de antre­pre­norii Rodica şi Roman Boca în urmă cu mai bine de două de­cenii la Vatra Dornei, în judeţul Suceava, a raportat afaceri de aproape 30 mil. lei în 2019, o creştere de 17%.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.