Companii

Iztok Sever, Sandoz: O destinatie potentiala pentru o noua fabrica a grupului este si Romania

Iztok Sever, Sandoz: O destinatie potentiala pentru o noua fabrica a grupului este si Romania

Iztok Sever, country head al Sandoz Romania: Capacitatile de productie pe care le avem aici, faptul ca Romania este stat membru al Uniunii Europene, preturile terenurilor care se mentin inca in limite acceptabile, forta de munca si piata care creste intr-un ritm foarte rapid sunt cateva din atuu-urile Romaniei.

22.06.2007, 19:15 344

Compania elvetiana Sandoz, al doilea jucator de pe piata mondiala a medicamentelor generice, care detine doua fabrici de medicamente la Targu Mures, analizeaza Romania ca posibila locatie pentru derularea unei investitii greenfield.
"O destinatie potentiala pentru o noua fabrica Sandoz este si Romania. Dar la fel sunt si India sau Indonezia. In acest moment evaluam toate oportunitatile", a spus Iztok Sever, country head al Sandoz Romania. El nu a dorit sa ofere alte informatii legate de acest proiect.
Sandoz detine la Targu-Mures doua unitati de productie, una destinata realizarii penicilinei, iar cealalta pentru productia de macrolide (antibiotice de ultima generatie). Sandoz a intrat indirect pe piata locala prin achizitia companiei slovene Lek care cumparase in urma cu cativa ani producatorul local Pharmatech. Intrarea celorlalti giganti, Actavis si Ranbaxy s-a facut direct prin deal-urile pe care le-au semnat anul trecut. Planurile Actavis pentru Romania au in vedere o investitie de 50 mil. euro intr-o fabrica de citostatice, iar Ranbaxy a anuntat investitii de peste 20 mil. dolari cumulat in intervalul 2006-2007. Actavis si Ranbaxy au capacitati de productie in Romania, primul la Bucuresti (fostul Sindan), iar celalalt la Cluj (Terapia). Teva, liderul pietei mondiale a medicamentelor generice, nu are capacitati de productie in Romania.
In perioada ianuarie-aprilie 2007 Sandoz Romania a realizat o cifra de afaceri de 28,3 mil. dolari.
Potrivit informatiilor care se vehiculeaza in piata Sandoz ar putea realiza un proiect greenfield printr-o investitie de mai multe zeci de milioane de euro, putand ajunge si la 100 mil. euro. In cazul in care planurile elvetienilor se materializeaza in Romania, aceasta ar urma sa fie cea mai mare investitie greenfield din industria farma locala.
In legatura cu punctele forte pe care Romania le are pentru derularea unei astfel de investitii Sever a spus ca sunt in principal legate de unele facilitati de productie deja existente.
"Capacitatile de productie pe care le avem aici, faptul ca Romania este stat membru al Uniunii Europene, preturile terenurilor care se mentin inca in limite acceptabile, forta de munca si piata care creste intr-un ritm foarte rapid sunt cateva din atuu-urile Romaniei."
In Romania exista insa si Sandoz SRL, care potrivit informatiilor disponibile a finalizat anul 2005 cu pierderi de 3,5 mil. euro. Iztok Sever spune ca activitatea a fost profund afectata de cele doua scaderi de preturi la medicamente de aproape 30%, insa in 2006, compania a trecut pe plus.
Unul dintre planurile Sandoz aferente acestui an are in vedere dublarea exporturilor comparativ cu volumul din 2006, pe fondul dublarii volumului productiei.
"Capacitatea de productie a penicilinei este de 12 milioane de unitati, iar cea pentru macrolide (antibiotice de ultima generatie - n. red.) de 3,4 milioane unitati de productie. Daca productia de penicilina se adreseaza pietei interne, productia de macrolide se exporta anual in proportie de 80%, in special in tarile vestice", a spus Iztok Sever, country head al Sandoz Romania.
Compania exporta in prezent catre tari precum Germania, Belgia, Cehia, Portugalia, Spania, Polonia sau Africa de Sud.
"Unul dintre obiectivele noastre il reprezinta extinderea unitatii de macrolide, pentru a putea creste capacitatea de productie, urmand ca in 2008-2009 sa ne dublam capacitatea pentru macrolide", a spus Istok Sever.
Saptamana aceasta, compania va primi inspectia din partea FDA, pentru a primi autorizatiile de incepere a exporturilor spre SUA, pas care ar urma sa se produca in ultimul trimestru al acestui an.
Cele mai importante piete pentru Sandoz in aceasta zona sunt Rusia si Polonia, din punctul de vedere al vanzarilor, iar la nivel de productie, cea mai importanta este Romania. De asemenea, din punctul de vedere al potentialului pietele cu cele mai solide perspective de crestere sunt cele din Rusia, Ucraina si Romania.
"Am finalizat previziunile de crestere pentru Sandoz in perioada 2007-2010 si Romania este o piata cheie pentru grup, din acest punct de vedere", a spus Sever.
El estimeaza ca vanzarile Sandoz in Romania vor creste cu aproximativ 30% in acest an, iar in 2008 cu 28%. In aceste conditii, businessul Sandoz s-ar putea dubla (comparativ cu nivelul din 2007) in 2010-2011.
"Piata locala va creste cu 15%, in timp ce segmentul de generice estimam ca va creste cu 18%. Noi vom fi peste ritmul de crestere al pietei", spune Sever.
Cu vanzari de 8-9 mil. dolari anul acesta, Ketonal (analgezic) este cel mai bine vandut medicament al companiei in Romania.
"Anul acesta vom avea 27 de lansari noi, iar anul viitor vom mai avea alte 20-25 de lansari noi. Cu toate acestea boom-ul va fi abia in 2011, cand vor expira patentele pentru mai multe multe medicamente. Concurenta pe piata din Romania este foarte dura, si se accentueaza pe masura ce trece timpul."
Dintre cele 27 de produse pe care compania le va lansa in acest an, jumatate vor fi pe segmentele cardiovascular si neurologic.
Sandoz a mutat definitiv incepand cu 2004 productia pentru 14 produse ale grupului la unitatile pe care le detine la Targu-Mures din state precum Germania, India sau Slovenia.
Miscarea va continua in perioada urmatoare cu trei noi produse.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO