Companii

Investitie de 4 mil. euro in doua fabrici LaDorna

18.04.2003, 00:00 58

Firmele sucevene LaDorna Cheese si LaDorna Agri vor investi aproximativ patru milioane de euro pentru constructia a doua fabrici de branza in judetul Suceava.
Proiectele celor doua firme, in valoare de doua milioane de euro fiecare, vor fi sustinute in proportie de 50% prin finantari comunitare nerambursabile, in urma selectarii de catre Agentia SAPARD. Cele doua fabrici vor fi amplasate in comunele Arini, respectiv Dorna Candrenilor.
Firmele au fost infiintate in septembrie 2002, iar pentru demararea activitatii au fost solicitate fonduri SAPARD. Actionarul majoritar al celor doua societati este presedintele grupului LaDorna, Jean Valvis. LaDorna Cheese a depus o cerere de finantare in cursul aceleiasi luni, in timp ce LaDorna Agri se numara printre firmele solicitante in luna octombrie. Fabricile care urmeaza sa fie construite reprezinta prima activitate productiva a celor doua firme, care pana in prezent au investit numai in cumpararea locatiilor.
"Capacitatea de productie a fabricii de la Arini va fi de 48.000 hectolitri de lapte procesat anual. Aici vom produce o branza dietetica de tip Cottage, destinata atat pietei interne, cat si exportului. Credem ca cererea din tarile europene va fi considerabila, mai ales ca intreaga investitie va fi asistata si controlata de experti UE. Tehnologia va fi achizitionata din import, ceea ce reprezinta inca o garantie a respectarii unor standarde de calitate europene", a declarat Gheorghe Dromereschi, directorul general al firmei LaDorna Cheese.
La randul sau, directorul societatii LaDorna Agri, Adrian Ianovici, a apreciat ca productia noii fabrici va depasi 4 tone/zi si ca produsul se va vinde atat pe piata interna cat si in Vest. Firma va produce un sortiment de branza proaspata tartinabila tip Philadelphia.
"Pe langa cele doua milioane de euro mentionate in proiectul prezentat Agentiei SAPARD, vom mai cheltui aproximativ 100.000 de euro pentru amenajarea a circa 20 de centre de colectare a laptelui, cu o capacitate stocare de maxim 2.000 de litri fiecare", a mai spus Ianovici.
Branza de tip Cottage este un produs dietetic, fara sare si cu un continut redus de grasimi, in timp ce branza de tip Philadelphia este un sortiment tartinabil. Ambele produse reprezinta produse ecologice si vor fi comercializate sub brandul LaDorna.
"Intentia a fost de a creste cantitatea de lapte procesat si de a diversifica oferta de produse lactate pe piata romaneasca, care necesita investitii puternice in acest domeniu", a precizat Jean Valvis, actionarul majoritar al celor doua societati.
Produsele alimentare biologice sunt foarte cerute pe piete precum Italia, Germania, Olanda, Anglia sau Statele Unite. In Romania, singurul produs alimentar certificat ca ecologic este un sortiment de svaiter LaDorna.
Jean Valvis apreciaza ca productia interna de lactate trebuie sa se dezvolte si sa incurajeze clientul roman sa consume o cantitate mai mare de produse de acest tip.
"In Romania se consuma anual circa 50 de litri de lapte pe cap de locuitor, din care numai 10% reprezinta efectiv lapte ca produs finit, restul fiind produse prelucrate. In acelasi timp, in tarile Uniunii Europene consumul de lapte este de 45-65 litri de lapte ca produs finit. Este o problema de sanatate publica in Romania. De aceea este necesara imbunatatirea calitatii laptelui si consolidarea productiei interne", a explicat Valvis.
Grupul LaDorna, cunoscut initial prin laptele si branzeturile LaDorna si apele minerale Dorna, Poiana Negri si Izvorul Alb, este format din societatile Dorna Lactate, Dorna Branzeturi, Dorna SA, Carpathian Plastic Corporation si Narcisa Production SRL.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO