Companii

Interviu. Parapet, o companie românească fondată în 2012, a ajuns să monteze zeci de parcuri solare în 15 ţări europene, mai ales în Germania. „Specialitatea casei“ sunt proiectele dificile. Care este povestea afacerii?

Andrada Moldovan, CEO, Parapet: Vedem astăzi puţine proiecte locale la stadiu de RTB (ready-to-build) cu adevărat tentante pentru marii investitori străini, precum şi demersuri mai degrabă timide ale finanţatorilor locali înspre proiecte majore. „Programele naţionale şi private de calificare sau de recalificare a personalului în această direcţie nu au ţinut pasul cu dezvoltarea proiectelor în industria fotovoltaică. În momentul de faţă, în ţară, numărăm mii de angajaţi în parcurile fotovoltaice şi eoliene însă pentru a atinge noile obiective impuse prin REPowerEU e nevoie de zeci de mii de ingineri, electricieni, tehnicieni etc.“

Autor: Roxana Petrescu

01.09.2023, 10:00 11795

Parapet (Prodfer Construct SRL) este compania care a realizat primul proiect hibrid eolian-solar din România, la Beştepe, judeţul Tulcea, o investiţie totală de 10 milioane de euro. Dar realizarea acestei investiţii are în spate o experienţă de peste 10 ani, acumumulată prin proiecte la cheie livrate în 15 ţări din Europa.

Parapet, companie care este înregistrată la Registrul Comerţului sub denumirea Prodfer Construct, a terminat anul trecut cu un business de 46,6 milioane de lei, cu 135% mai mare faţă de cel din 2021, şi  cu un profit net de 4,9 milioane de lei, arată datele de pe platforma Termene.ro. Compania înregistrată în Cluj este deţinută de Andrada Moldovan, cea care ocupă şi funcţia de CEO. Dincolo de sediul din Cluj, Parapet, axată mai ales pe sectorul construcţiilor de proiecte fotovoltaice, are şi un sediu la Nurnberg, Germania, aceasta fiind de fapt piaţa core pentru business.

„Am început acest drum în 2012 cu proiecte în domeniul siguranţei rutiere pentru ca, un an mai târziu, să extindem afacerea către sectorul energetic instalând primul MW la Hoghiz, judeţul Braşov. Din 2014, am extins activitatea în toată Europa, construind parcuri fotovoltaice la cheie sau aflate în diferite etape ale dezvoltării. Avem acum un portofoliu de aproximativ 200 de proiecte fotovoltaice realizate în 15 ţări din Europa. Cele mai multe parcuri instalate de echipele noastre sunt în Germania, una dintre cele mai competitive pieţe fotovoltaice din lume“, spune Andrada Moldova, CEO al Parapet. Particularitatea proiectelor livrate de Parapet este orientarea către fundaţii dificile, infrastructuri critice, precum şi realizarea de proiecte de pionierat, cum este prima centrală mixtă fotovoltaică şi eoliană instalată în ţară, la Tulcea. Compania deţine parc propriu de utilaje, dotate special pentru construcţia de parcuri fotovoltaice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO