Companii

INS: Sosirile şi înnoptările turiştilor au crescut în primele nouă luni din 2017 faţă de 2016

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2017 au însumat 9,48 milioane, în creştere cu 10,8% faţă de cele din aceeaşi perioadă din 2016.

Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în perioada primele nouă luni din 2017, 77,2%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 22,8%, ponderi similare cu cele din primele nouă luni de anul trecut.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,7% din total turişti străini), iar din aceştia 86,2% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada au însumat 21,4 milioane, în creştere cu 6,1%.

Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 80,7%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 19,3%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa ( 73,2% din total turişti străini), iar din aceştia 85,1% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2017 a fost de 2,4 zile la turiştii români şi 1,9 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 32,2% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 0,3 puncte procentuale.

Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la hoteluri (40,5%), vile turistice (27,5%), spaţii de cazare pe nave (25,8%), bungalouri(24,9%) şi popasuri (24,5%).

Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi in structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (261.700), Israel (220.400), Italia (184.200), Franţa (132.600), Ungaria (125.100).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele nouă luni de anul acesta de 9,79 milioane, în creştere cu 23,5% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut. Majoritatea vizitatorilor străini provin din ţări situate în Europa (89,4%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 53,0% provin din statele Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Bulgaria (24,5%), Ungaria (21,6%), Italia (9,7%), Germania (9,3%), Polonia (5,4%) şi Franţa (5,1%) .

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele nouă luni din 2017 de 15,7 milioane, în creştere cu 25,3% comparativ cu perioada similară din 2016. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 70,1% din numărul total de plecări.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna septembrie 2017 au însumat 1,18 milioane, în creştere cu 8,3% faţă de cele din luna septembrie 2016.

Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna septembrie 2017, 74,5%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 25,5%, ponderi similare cu cele din luna septembrie 2016.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,6% din total turişti străini), iar din aceştia 88,0% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în septembrie 2017 au însumat 2,69 milioane, în creştere cu 4,3% faţă de cele din luna septembrie 2016.

Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în septembrie 79,2%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 20,8%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa ( 73,7% din total turişti străini), iar din aceştia 87,8% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în septembrie a fost de 2,4 zile la turiştii români şi 1,9 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna septembrie 2017 a fost de 34,4% pe total structuri de cazare turistică, la acelaşi valoare faţă de luna septembrie 2016.

Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna septembrie 2017 s-au înregistrat la spaţii de cazare pe nave (44,0%), hoteluri (43,4%), vile turistice (29,8%), hosteluri (22,9%), pensiuni turistice (22,1%) şi pensiuni agroturistice (18,2%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna septembrie 2017 de 1,18 milioane, în creştere cu 25,9% faţă de luna septembrie 2016. Majoritatea vizitatorilor străini provin din ţări situate în Europa (88,4%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 58,6% provin din statele Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Bulgaria (23,2%), Ungaria (20,3%), Germania (10,3%), Italia (9,7%), Polonia (5,7%) şi Franţa (5,5 %).

Plecările vizitatorilor români în străinătate înregistrate la punctele de frontieră, au fost în septembrie 2017 de 1,9 milioane, în creştere cu 21,5% comparativ cu luna septembrie 2016. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 67,1% din numărul total de plecări.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.