Companii
În cursa către 100 de magazine, JYSK şi-a triplat profitul şi aproape şi-a dublat cifra de afaceri
Alexandru Bratu, country manager al JYSK pentru România
Retailerul danez de mobilă JYSK şi-a majorat anul trecut cifra de afaceri cu 80%, până la 290,5 milioane de lei (64,5 milioane de euro), acesta fiind cel mai mare salt al businessului în ultimii ani. Profitul companiei s-a triplat în 2016, ajungând la un total de 40,5 milioane de lei (9 milioane de euro), potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe.
Dacă în anii anteriori creşterile de la un an la altul erau mai mici de 60%, anul trecut a adus un record în evoluţia companiei, ale cărei afaceri au avut un salt de 81%. De asemenea, profitul se află la cea mai ridicată cotă de până acum, în condiţiile în care în 2011 şi 2012 compania a înregistrat pierderi şi a ajuns treptat pe profit.
„Creşterea semnificativă a profitului a venit atât ca urmare a creşterii cifrei de afaceri a magazinelor existente, cât şi a deschiderii de noi magazine. Am încheiat anul 2015 cu 28 de magazine JYSK în toată ţara, iar la finalul anului 2016 aveam 40 de magazine. De asemenea, profitul net a crescut datorita îmbunătăţirii condiţiilor externe - costul materiilor prime, transportul maritim, un curs stabil euro-dolar -, dar şi a condiţiilor interne - creşterea încrederii clientului, stimularea consumului“, spune Alexandru Bratu, country manager al JYSK pentru România.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
Pensiile private ale românilor depind de preţul curentului electric: 6 din fiecare 10 lei investiţi în acţiuni de Pilonul II sunt în companii din energie
-
Grupul Dr. Max a vândut 3,5 milioane de cutii de medicamente marcă proprie în T1/2024. Cota de piaţă a Dr. Max Pharma în primele trei luni în volume este de 2%.
-
Primii producători care vorbesc despre „shrinkflation”: O soluţie ar fi reglementarea cantităţilor ca la pâine. Nu există pâine de 482 grame
-
Alessio Menegazzo, PPC România: Cu cât întârziem mai mult dezvoltarea regenerabilelor, cu atât adversarii economici ai UE vor avea de câştigat
-
Asigurările au spart pragul de 1 mld. lei în 2022 în zona de vest a României, dar raportat la totalul subscrierilor din piaţă, ponderea este de doar 7%
-
Criza din IT se extinde: După concedierile de la Gameloft, când biroul de la Cluj a fost restructurat peste noapte, întrebarea celor din industria de IT este cine urmează
-
ZF Live, ediţie specială Tech Talks 2024. Revoluţia inteligenţei artificiale implică o învăţare continuă. Va trebui să ne dezvoltăm abilităţile permanent, pentru că joburile se vor schimba tot timpul
-
ZF Analiza de luni. Businessul românesc în afara graniţelor. Investiţiile totale ale companiilor şi persoanelor fizice au ajuns la 4,5 mld. euro
-
ZF şi CEC Bank vă aşteaptă la Iaşi pentru conferinţa ZF Investiţi în România! Printre participanţii prezenţi la dezbaterea de miercuri, 22 mai, sunt Bogdan Neacşu, preşedinte al CEC Bank, Marius Persenea, COO Grupul Iulius şi rectorul Universităţii Alexandru Ioan Cuza
-
ZF Investiţi în România! Producătorul de inputuri Norofert a avut nevoie de patru ani şi investiţii de 500.000 de dolari pentru a deschide cu adevărat piaţa din SUA. Vlad Popescu, preşedinte: Estimăm vânzări de 200-300.000 de dolari în primul an, dar este devreme să speculăm
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Elena Uleia, broker la Prime Transaction: Trendul de creştere al Bursei de Valori Bucureşti se va menţine în perioada următoare. Dar fiţi prudenţi în alocări!
-
ZF Tech Day. Ionuţ Albu, fondator, Art Games – dezvoltator soluţii software: Ţintim să ajungem la afaceri de 1,5 mil. euro anul acesta. Avem în portofoliu soluţii de digitalizare în domeniul artei şi în sectorul financiar-bancar. Iar acum lucrăm la o nouă soluţie de identificare în online
-
Afaceri de la Zero. Sorin Vlad, de meserie chimist şi fost antreprenor în industria aparatelor medicale, s-a reorientat către domeniul cafelei de specialitate şi a deschis cafeneaua Coffeepedia în toamna anului trecut