Companii

Importatorul Final Distribution mizeaza pe renovarile de case

29.03.2009, 15:44 19

Importatorul de tigle metalice Final Distribution, cu afaceri de 5,3 mil. euro in 2008, mizeaza in acest an pe cresterea cererii pe piata renovarilor precum si pe promovarea mai agresiva a produselor companiei, in incercarea de crestere a cotei de piata.

"Anul acesta ne confruntam cu o scadere semnificativa a pietei de invelitori, conform estimarilor noastre cei mai afectati vor fi producatorii de tigla metalica, ce activeaza pe o piata foarte concurentiala. Piata invelitorilor premium va scadea cu o pondere mai mica. Anul acesta piata renovarilor va creste proabil cu o pondere mai mare, din care mizam sa luam o cota de piata cat mai mare", a declarat Dan Mircescu, directorul general al companiei.
Compania este reprezentantul exclusiv in Romania pentru brandurile Gerard si Delta. Gerard este o tigla metalica cu acoperire de piatra naturala importata din Noua Zeelanda, in timp Delta sunt membrane pentru acoperisuri si protectii pentru funadatii, importate din Germania.
Potrivit estimarilor companiei, piata de sisteme de invelitori pentru acoperisuri s-a ridicat in 2008 in volum la circa 18-20 de milioane de mp, in timp ce valoarea pietei a fost de aproximativ 170 mil. euro. 
"In ceea ce priveste estimarile pe anul acesta as prefera sa fiu rezervat. Cred ca deocamdata nu avem o dimensiune clara a crizei in Romania si orice eveniment din viitorul apropiat ne poate schimba perceptia asupra evolutiei pietei", a tinut sa precizeze Mircescu.
Investitiile companiei s-au ridicat in 2008 la aproximativ 450.000 de euro si au vizat in principal extinderea spatiilor de depozitare. Pentru acest an, Mircescu a apreciat ca va reduce investitiile la minim si se va concentra in special pe promovarea portofoliului de produse.
"La sfarsitul anului 2008 am finalizat o serie de investitii, in principal in extinderea capacitatilor de depozitare. Probabil vom reduce investitiile la minim si speram sa trecem cu bine peste criza actuala. In schimb vom continua investitiile in promovare, prin care intentionam sa cresterem notorietatea brandurilor noastre, prin publicitate outdoor, online sau print", a adaugat Mircescu. Bugetul de promovare pentru acest an se ridica la aproximativ 100.000 de euro, potrivit datelor companiei.
Final Distribution numara in prezent o retea de distributie de 80 de parteneri, iar aproximativ 50% din vanzarile companiei sunt realizate in zona de sud a tarii.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO