Companii

Hotelul Marmorosch atinge la un an de activitate un grad mediu de ocupare de 80%. Apex Alliance: „Suntem în căutări pentru noi investiţii, ne uităm şi în afara Bucureştiului“. Circa 30% din activitatea hotelului este orientată către turismul de leisure, procentul cel mai mare fiind ocupat de turismul de business

Ausra Lucinskaite, director general, The Marmorosch Bucharest, Autograph Collection Hotel: Pentru septem­brie şi octombrie suntem aproape fully booked.

Autor: Miruna Diaconu

08.09.2022, 17:00 116

Hotelul Marmorosch din porto­foliul grupului Apex Alliance, controlat de mai mulţi antreprenori lituanieni, a ajuns la un grad mediu de ocupare de 80% în primul an de activitate, conform informaţiilor furnizate de reprezentanţii companiei. Pentru perioada următoare este aşteptat un grad de ocupare asemă­nător având în vedere că deja există un număr mare de rezervări.

„Primele luni de activitate au fost afectate de pandemie, dar în luna decembrie a anului trecut ajunsesem la un grad mediu de ocupare de 80%, trendul pozitiv a continuat, iar în ultimele trei luni am avut un grad de ocupare de 80-85%. Pentru septem­brie şi octombrie suntem aproape fully booked“, spune Ausra Lucinskaite, di­rec­tor general, The Marmorosch Bucharest, Autograph Collection Hotel.

Circa 70% din oaspeţii hotelului au fost străini. Mai mult, doar 30% din activitatea hotelului este orientată către turismul de leisure, procentul cel mai mare fiind ocupat de turismul de business. „În weekenduri avem turişti care vin în scopuri personale, în timp ce zilele din timpul săptămânii sunt ocupate de oaspeţii veniţi în scopuri de business. Vedem o revenire a turismului de business“, mai spune Ausra Lucinskaite.

Hotelul Marmorosch este cea mai nouă investiţie din portofoliul Apex Alliance, valoarea sa ridicându-se la 42 de milioane euro. Igor Onuţa, coordonatorul operaţiunilor şi reprezentantul legal al Apex Alliance în România, spune că planurile de investiţii nu se opresc aici şi se uită în continuare la noi proiecte atât în Bucureşti, cât şi în alte zone ale ţării.

„Ne uităm la orice oportunitate, fie clădiri pe care să le renovăm, fie investiţii greenfield. Având experienţa cu clădiri consolidate, ne uităm mai mult la astfel de investiţii. Din păcate, dată fiind situaţia urbanistică a Bucureştiului, dezvoltarea greenfield creează nişte dificultăţi, dar urmărim şi aceste locaţii. Ne uităm şi în afara Bucureştiului la proiecte în care putem investi“, spune Igor Onuţa.

Grupul Apex Alliance operează în Capitală cinci hoteluri, cu o capacitate de peste 1.000 de camere, respectiv are în portofoliu hotelurile Hilton Garden Inn Bucharest Old Town,  Hilton Garden Inn Bucharest Airport, Courtyard Bucharest Floreasca, Moxy Bucharest Old Town şi The Marmorosch Bucharest. Lituanienii de la Apex au investit aproape 120 mil. euro până acum în hotelurile pe care le deţin.

Hotelul Marmorosch este cea mai nouă investiţie din portofoliul Apex Alliance. Hotelul Marmorosch este cea mai nouă investiţie din portofoliul Apex Alliance.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO