Companii

HoReCa mănâncă din vânzările din retail: Multe dintre produsele alimentare care până mai ieri păreau destinate retailului găsesc alte canale de desfacere, cum e cazul restaurantelor. Românii cheltuie anual în retail 22-25 mld. euro pe bunuri de larg consum, iar cea mai mare parte a acestei sume merge către alimente

Tendinţe

Astăzi, 82% dintre bucureşteni, respectiv 74% dintre utilizatorii din provincie folosesc serviciile de livrare de mâncare în mod frecvent.

Astăzi, 82% dintre bucureşteni, respectiv 74% dintre utilizatorii din provincie folosesc serviciile de livrare de mâncare în mod frecvent.

Autor: Cristina Roşca

24.08.2023, 18:30 165

Piaţa restaurantelor este evaluată la sub 4 mld. euro, nefiind incluse aici vânzările din baruri ori cafenele sau cele ale firmelor de catering ♦ Cât poate mânca HoReCa din vânzările de retail?

Comportamentul de consum al românilor se schimbă acum mai repede decât oricând altcândva, iar o tendinţă evi­dentă este aceea de mi­graţie dinspre gătitul acasă spre mâncatul în oraş sau comandatul de mâncare gata preparată la domiciliu. Aceas­tă direcţie de mers, care a apărut în timp, odată cu creşterea puterii de cum­pă­rare, face ca piaţa de ospitalitate să câştige teren şi să mănânce din vânzările tradiţio­nale ale canalului de retail.

„Comportamentul de consum trece printr-o transformare mult mai rapidă faţă de ce am fost noi obişnuiţi să vedem în ulti­mii 30 de ani. Modul în care ne hrănim se schimbă dra­ma­tic. Cât am fost acţionar al Alba­lact, am făcut produse pentru retail. Retailul a fost parte­ne­rul, a fost colabora­torul, câteo­da­tă ne-am şi certat pe costuri, dar în general am mers înainte şi am con­struit. Acum, cred că pentru foarte multe dintre produsele care până mai ieri păreau de retail alte canale încep să devină impor­tante. Multe dintre produsele pe care le fac acum (sub brandul Verdino – n.red.) o să le duc în restaurante mai degrabă decât doar în retail“, spunea recent Raul Ciurtin, fon­datorul Verdino, o companie speciali­zată în producţia de alimente alternative la protei­na animală. Mai exact, e vorba despre o com­panie care realizează ali­mente verzi, din proteină din mazăre. Anterior, Ciurtin a fost acţionarul majoritar al Albalact, grup pe care l-a vândut către Lactalis.

În România, retailul alimentar este una dintre cele mai importante pieţe din economie ca valoare. Românii cheltuie anual în retail 22-25 mld. euro pe bunuri de larg consum, iar cea mai mare parte a acestei sume merge către alimente. Piaţa restaurantelor este evaluată la sub 4 mld. euro, nefiind incluse aici vânzările din baruri ori cafenele sau cele ale firmelor de catering.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO