Companii

H&M deschide două magazine noi săptămâna aceasta

Autor: Cristina Rosca

21.11.2011, 00:00 639

Retailerul suedez H&M a deschis la finalul săptămânii trecute un magazin în centrul comercial Sun Plaza din capitală, urmând ca în această săptămână să inaugureze şi unităţile din Lotus Center Oradea (24 noiembrie) şi Maritimo Shopping Center Constanţa (25 noiembrie).

Astfel, la finalul lunii noiembrie compania va avea 11 magazine în România. Suedezii mai deţin în prezent pe piaţa locală cinci magazine în Bucureşti (fără Sun Plaza) şi trei în alte oraşe din ţară. La finalul lunii martie retailerul a deschis prima unitate de pe piaţa locală în centrul comercial AFI Palace Cotroceni, după mai mulţi ani de tatonări pe piaţă.

Suedezii au avut în perioada martie-august vânzări de circa 21 de milioane de euro pe piaţa locală cu o reţea de şase magazine, potrivit unui raport financiar al companiei.

În aceste condiţii, cele şase magazine operaţionale în perioada analizată au avut circa 150 de zile de funcţionare fiecare, astfel că valoarea medie a vânzărilor zilnice a depăşit 23.000 de euro. Potrivit calculelor ZF, vânzările H&M ar putea depăşi anul acesta (9 luni de funcţionare) 40 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO