Companii

Grampet a recrutat-o pe Ramona Gălăţeanu, fost director economic la Rompetrol Rafinare, în funcţia de consilier financiar

Grampet a recrutat-o pe Ramona Gălăţeanu, fost...

Autor: Mirabela Tiron

25.03.2024, 11:23 1379

Grampet, liderul transportului feroviar privat de marfă, a numit-o pe Ramona Gălăţeanu, fost director economic la Rompetrol Rafinare, în funcţia de consilier financiar al preşedintelui grupului de companii, Gruia Stoica.

“De 25 de ani, Grampet se dezvoltă constant şi durabil, iar astăzi desfăşurăm operaţiuni în 10 ţări europene, prin cele 18 companii şi echipa formată din peste 7.500 de angajaţi. Împreună cu Advanced Thinking Switzerland ne-am dorit să găsim soluţii la provocările organizaţionale pe care un grup de talia Grampet le are, în vederea atingerii obiectivelor de dezvoltare propuse. În cadrul acestui amplu proces de transformare organizaţională, ne-am propus îmbunătăţirea constantă a echipei de management, prin cooptarea unor specialişti cu experienţă relevantă în domeniile economic, financiar şi juridic", a spus Gruia Stoica, preşedintele grupului.

Ramona Gălăţeanu, expert financiar cu o experienţă de peste 21 de ani în cadrul grupului KMG International, s-a alăturat echipei Grampet începând cu data de 18 martie. În ultimii trei ani, ea a deţinut funcţia de Director Economic al Societăţii Rompetrol Rafinare SA.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO