Companii

GE va monta 7 turbine eoliene de 30 mil. $ în Tulcea

GE va monta 7 turbine eoliene de 30 mil. $ în Tulcea

Foto: Silviu Matei

Autor: Radu Bostan

05.02.2013, 00:00 268

Grupul american General Electric (GE) va livra şapte turbine de 2,5 MW fiecare pentru un parc eolian amplasat în localitatea Cerna din judeţul Tulcea, precum şi serviciile de mentenanţă aferente, printr-un contract în valoare totală de aproape 30 milioane de dolari. Proiectul are o capacitate de 17,5 MW şi va produce energie suficientă pentru a alimenta aproximativ 7.000 de locuinţe. Parcul eolian este deţinut de compania Energie Verde Ventuno SRL, controlată de Movipower SRL (Italia) şi Energia Verde SA (România). GE, unul dintre primii 10 producători de turbine la nivel mondial, a instalat până în prezent 265 de eoliene în parcurile din România, fiecare având o capacitate de 2,5 MW. Cel mai important parc care foloseşte turbine GE este Fântânele - Cogealac, deţinut de grupul ceh CEZ. Cu o capacitate de 600 MW, aproape cât un reactor de la Cernavodă, proiectul este cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO