Companii

Ford B-Max: pentru familii dinamice

Ford B-Max: pentru familii dinamice

Autor: Bogdan Alecu

16.11.2012, 00:04 859

Ford B-Max este în acest moment cel mai modern şi cel mai sigur auto­mobil produs vreodată în Ro­mânia. Şi nu doar B-Max este produs pe plan local, ci şi motorul său de 1,0 litri EcoBoost care a primit în acest an titlul de Motorul Anului.

Când vezi pentru prima dată un B-Max ai senzaţia că te uiţi la o Fiesta mai mare. Dar spre deosebire de Fiesta, B-Max dispune de un portbagaj de 318 litri, faţă de 295 de litri şi în plus, adâncimea sa permite amplasarea longitudinală a bagajelor.

Odată intraţi în habitaclu, nu observăm nimic care să "trădeze" faptul că este produs la Craiova. Materiale de calitate, bine finisate, iar toate butoanele oferă impresia de solid şi rezistent. Spre exemplu, butoanele de pe volan sunt chiar mai solide şi oferă impresia de calitate chiar mai bine decât într-un Focus sau C-Max. în plus, amplasarea centurii de siguranţă direct pe scaun aminteşte mai mult de coupeurile sport, şi nu de o maşină de familie.

Din punct de vedere dinamic, B-Max este indiscutabil un Ford. Direcţie precisă, suspensie care are ca rol principal să ţină cât mai bine maşina pe drum dar fără a afecta confortul pasagerilor.

Cu toate că are o înălţime cu 15 cm mai mare decât Fiesta, acest lucru nu se observă nici măcar când virajele sunt abordate mai sportiv.

Prima motorizare testată a fost şi cea mai aşteptată - motorul de 1,0 litri Ecoboost de 120 CP. Ca şi pe Focus, motorul s-a dovedit elastic, cu resurse impresionante de putere peste 3.000 rpm însă nu şi prea economic. Secretul consumului mic în cazul motorului constă în a urmări indicatorul de schimbare a treptelor de viteză şi astfel se poate atinge un consum mediu de de 5-6 litri/100 km. Dacă se va adopta un stil de condus mai sportiv, consumul va creşte foarte repede peste 8 litri/100 km, lucru normal dacă ne uităm la capacitatea cilindrică a motorului. Ceea ce nu ne-a placut a fost faptul că motorul nu este cuplat la o cutie cu şase trepte de viteză, ci doar la una cu cinci.

Acum s-a preferat o transmisie cu cinci trepte deoarece este mai uşoară, mai ieftină şi asigură o frecare mai redusă, dar constructorul american are în proiect introducerea şi uneia cu şase trepte ca la Focus. De asemenea este în lucru şi o cutie automată PowerShift pentru motorul EcoBoost, dar nu există o dată sigură pentru lansarea acesteia.

Ford B-Max 1,0i EcoBoost Titanium

Propulsie: benzină, L3 , 999 cmc, tracţiune faţă, transmisie manuală cu cinci trepte, 120 CP la 6.000 rpm, 200 Nm la 1.400 rpm.

Performanţe: 0-100 km/h 11,2 s, viteză maximă 189 km/h, consum mediu 4,9 l/100 km, emisii CO2 114 g/km.

Preţ de pornire: 16.900 de euro cu TVA

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO