Caută doar în titlu
Companii

Florin Vasilică, EY: Modificarea majoră a comportamentului de consum va impulsiona tranzacţiile în 2021

Florin Vasilică, liderul departamentului de Strategie şi Tranzacţii din cadrul EY România, consideră că  anul acesta va aduce oportunităţi noi pe piaţa de fuziuni şi achiziţii (M&A)  în contextul schimbărilor politice, a comportamentului de consum al populaţiei şi a capacităţii de adaptare a antreprenorilor la provocările date de incertitudinea post-pandemie.

„Factorul cheie pentru succesul tranzacţiilor viitoare va consta în eficienţa acţiunilor luate de către companii în această perioadă şi de poziţionarea pentru viitor”, spune Florin Vasilică.

Piaţa locală de fuziuni şi achiziţii (M&A) a marcat o revenire peste aşteptări în a doua parte a anului trecut, după ce, în prima jumătate a anului a consemnat o serie de amânări sau îngheţări de tranzacţii în contextul declanşării crizei sanitare.

Sectorul energetic a rămas cel mai atractiv pentru investitori, fiind susţinut de interesul pentru energia regenerabilă, unde s-au înregistrat şi cele mai mari tranzacţii, precum şi de sectorul IT care conduce în zona de adaptabilitate la noul mediu de afaceri. La fel, sectoarele tradiţionale precum imobiliare, agrobusiness şi servicii au continuat să fie active, arată o analiză a EY.

„În continuare, există apetit pentru tranzacţii, în special pe partea de achiziţie, cu investitori care văd oportunităţi în această zonă şi în astfel de perioade”, adaugă  Florin Vasilică.

La nivel global, după un an cu fluctuaţii mari ale activităţii de fuziuni şi achiziţii, în 2021 se estimează o continuare a creşterii valorii tranzacţiilor începută în trimestrul al treilea 2020, în condiţiile în care companiile sunt interesate să-şi optimizeze activitatea şi să-şi regândească viitorului în era post- pandemie.

Cu o valoare totală de 2,9 trilioane de dolari, activitatea globală de fuziuni şi achiziţii din 2020 se situează sub valoarea de 3,3 trilioane de dolari din 2019, dar pe locul al cincilea în topul anilor cu cea mai mare valoare a tranzacţiilor din perioada de după criza financiară globală, arată datele EY.

Cele mai active sectoare au fost tehnologia, media şi divertisment şi telecomunicaţii (TMT), cu 5.755 de tranzacţii în valoare de 973 miliarde de dolari (creştere de 6% faţă de anul trecut), serviciile financiare, cu 901 tranzacţii în valoare de 352 miliarde de dolari (creştere de 8% faţă de anul trecut) şi energie şi utilităţi, cu 525 de tranzacţii în valoare de 142 miliarde de dolari (creştere de 34% faţă de anul trecut).

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.