Companii

Flanco a revenit în Unirea Shopping Center după trei ani

Flanco a revenit în Unirea Shopping Center după trei ani

Noul magazin este cel mai mare din reţea, având o suprafaţă de 2.300 metri pătraţi

Autor: Cristina Rosca

10.10.2011, 00:05 1082

Retailerul de electronice şi electrocasnice Flanco a investit 2 milioane de euro, inclusiv stocul de marfă, în magazinul deschis la finalul săptămânii trecute în centrul comercial Unirea Shopping Center.

Noul magazin este cel mai mare din reţea, având o suprafaţă de 2.300 metri pătraţi. Situat la etajul 3 al centrului comercial, magazinul permite clienţilor testarea oricărui produs, acesta fiind în permanenţă în funcţiune. "Creşterea businessului trebuie să vină din va­loarea adăugată pe care clientul o percepe nu numai la nivel de oferte promoţionale, ci şi la nivel de relaţie cu produsele şi angajaţii din magazine", a declarat Adrian Olteanu, CEO al Flanco.

Flanco estimează că magazinul de la Unirea Shopping Center va avea circa 1.000 de vizitatori zilnic şi vânzări de peste 3.200 euro/mp pe an, respectiv peste 7 milioane de euro pe an, datorită amplasării într-o zonă cu trafic extrem de ridicat, precum şi conceptului care permite testarea produselor.

Flanco a deţinut anterior un magazin în Unirea Shopping Center, pe care l-a închis la finalul lui 2009. Retailerul a renunţat la magazinul de 200 de metri pătraţi din Unirea după ce contractul a expirat şi nu a fost încheiat un altul.

Compania, controlată de Asesoft Web, şi-a bugetat pentru acest an vânzări între 100 şi 120 de milioane de euro, potrivit estimărilor ZF, faţă de 85-90 de milioane de euro anul trecut. Compania operează în acest moment o reţea de 75 de magazine.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO