Caută doar în titlu
Companii

Fiecare angajat din România produce 10 mil. euro anual pentru cooperativa de fermieri americani CHS

În România CHS Agritrade a avut afaceri de 1,68 mld. lei şi un număr mediu de 36 de angajaţi, astfel că cifra de afaceri per angajat este de aproape 47 mil. lei anual (10 mil. euro).

CHS Agritrade România, unul dintre cei mai mari traderi de cereale din România, parte a grupului CHS, o cooperativă controlară de fermieri americani, a ajuns la afaceri de 1,68 miliarde de lei anul trecut, în creştere cu 15% faţă de 2018, iar profitul a crescut de nouă ori, ajungând la 15,3 milioane de lei, conform datelor de la Ministerul de Finanţe.

CHS are peste 11.000 de angajaţi la nivel global şi o prezenţă în 65 de ţări, iar în România are un număr mediu de 36 de salariaţi şi operează prin portul de la Giurgiu, unul dintre cele mai mari porturi fluviale româneşti situate pe Dunăre. De altfel, prin compania Silotrans, cu afaceri de 35 mil. lei în 2019, operează prin portul Constanţa, aflat pe coasta vestică a Mării Negre, potrivit informaţiilor de pe site-ul firmei.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.