Companii

Exerciţiu de imaginaţie: cum ar arăta închiderea magazinelor alimentare duminica în România, „de la afectarea producătorilor“ şi „apariţia de noi magazine care vând produse importate“ până la „în America totul este închis şi merge lumea la biserică“

Exerciţiu de imaginaţie: cum ar arăta închiderea...

Autor: Mădălina Dediu Panaete, Florentina Niţu

14.01.2024, 11:27 1179

 Un antreprenor român, Iulian Nedea, a trimis o opinie la ZF prin care propune închiderea hipermarketurilor şi supermarketurilor duminica pentru a îndrepta clienţii către pieţe şi pentru a avea o pauză pentru angajaţii magazinelor ♦ În unele ţări precum Spania, Germania sau Franţa, supermarketurile şi hipermarketurile au program scurt în zilele de duminică ♦ În Spania, lanţurile Mercadona şi Eroski au magazinele închise duminică de duminică, în rest marile lanţuri îşi fac programul în funcţie de vad, anotimp şi sărbători.

Duminică, 7 ianuarie, în par­ca­rea hipermarketului Kaufland din Câmpina (jud. Prahova) abia mai poţi găsi un loc unde să-ţi parchezi maşina, un lucru obişnuit pentru o zi de weekend în toate magazinele mari din ţară. În aceeaşi duminică, în jurul după a­mie­zii, la microfoanele din mallul ParkLake, care găzduieşte hipermarketul Carre­four, era comunicat mesajul: „Ieşirea din par­care înspre direcţia Titan este blocată; timpul de aşteptare este de peste 20 de minute“.

În contextul în care în ţări din vestul Europei, precum Spania, Germania, Franţa şi Marea Britanie hipermarketurile, super­marketurile sau magazinele de proximitate sunt închise în zilele de duminică sau au un program redus, ZF a făcut un exerciţiu şi a întrebat mai mulţi actori din comerţul mo­dern şi din producţia de alimente dacă Ro­mâ­nia ar putea urma exemplul ţărilor din vest şi să încurajeze în acest fel fie consumul din restaurante, fie din pieţe, fie din târguri cu produse tradiţionale, unde sunt prezenţi mai mulţi producători români.

„Sincer nu ştiu dacă o să aibă un impact semnificativ asupra vânzărilor pe care le fa­cem. Personal, nu cred că o să fie o mare diferenţă, deoarece românul a devenit un consumator foarte comod, care preferă să îşi ia cam tot ce are nevoie cât mai grupat şi într-un timp foarte scurt şi o să se adap­teze noului pro­gram şi nu cred că o să aibă un mare impact“, crede Ionuţ Oancea, pro­prietarul Amilact, un producător de lactate de capră din Tulcea, care livrea­ză lactate în băcănii şi în câteva magazine Carrefour din Capitală. El crede că încurajarea consu­mu­lui de produse româneşti s-ar putea face dacă producătorii vor fi mai mult prezenţi în pieţe. Pe de altă parte, el consideră că nu s-ar produce „haos“ în pieţe, dar depinde foarte mult de cum vor valorifica produ­cătorii acest lucru şi de cum o să se adapteze clientul final.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO