Companii

Estimările Fabryo, mai pesimiste după primul semestru

Estimările Fabryo, mai pesimiste după primul semestru
05.08.2010, 23:45 26

Producătorul de lacuri şi vopsele Fabryo, deţinut de fondul deinvestiţii suedez Oresa Ventures, şi-a revizuit previziunileprivind cifra de afaceri pe anul acesta după evoluţia vânzărilor înprimele şase luni şi speră să atingă cel puţin nivelul din 2009, de150 mil. lei (35,3 mil. euro). În luna mai, compania anunţa căbusinessul ar putea creşte în 2010 cu 10%, însă creşterea TVA şiincertitudinea de pe piaţa locală au schimbat estimările companiei.În plus, furnizorii de materii prime au majorat preţurile.

"După rezultatele primului semestru şi într-un context economicdin ce în ce mai imprevizibil, estimăm realizarea unei cifre deafaceri situate cel puţin la nivelul lui 2009. Ne-am revizuitobiectivele de creştere dat fiind faptul că marii furnizoriinternaţionali de materii prime au avut creşteri succesive depreţuri în prima parte a anului, determinându-ne şi pe noi să mărimpreţurile la produse începând cu 15 august", spune Aliz Kosza,directorul general executiv al Fabryo.

Compania susţine însă că va putea să-şi atingă targetul de aajunge la o cotă de piaţă de 24% pe segmentul de retail, după ce înlunile aprilie-mai (în care vânzările au mers cel mai bine înprimul semestru) cota de piaţă a companiei a ajuns la 21,8%,potrivit unui studiu al companiei de cercetare MEMRB.

"Pentru acest an, ne aşteptăm ca piaţa să înregistreze încontinuare scăderi, de până la 15-18%, ceea ce va aduce însă ocreştere a cotei de piaţă valorice pentru Fabryo, până la ţinta pecare ne-am fixat-o, de minimum 24% pe retail", explică Kosza.

Fabryo a înregistrat în lunile aprilie şi mai o majorare de 11%a cotei de piaţă, faţă de 19,7% cât era în aceeaşi perioadă aanului trecut, datorită lansării de produse noi şi investiţiilor încampanii de comunicare.

Cea mai importantă investiţie, situată la circa un milion deeuro, a fost realizată în campania "Savana Culoare", care a condusla majorarea cu 9% a vânzărilor de vopsea colorată Savana în primajumătate a anului faţă de perioada similară din 2009.

Conform datelor MEMRB pentru intervalul aprilie-mai 2009-2010,pe segmentul vopselelor lavabile, cota valorică a companiei acrescut cu 7% (de la 20,7%, la 22,2%), în timp ce pe emailuricreşterea este de 8% (de la 19,6% la 21,2%). Cea mai dinamicăcategorie este cea a lacurilor, unde creşterea este de 71%, de la11,7% la 19,9%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO