Statul roman a plătit o taxă de 750.000 de dolari în procesul de arbitraj internaţional contra Enel, de unde a caştigat 401 milioane de euro.
Alegerea casei de avocatură care a reprezentat Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE) în procesul de arbitraj internaţional împotriva Enel a fost o procedură de achiziţie publică în care criteriile financiare şi tehnice au fost combinate, a spus Cosmin Vasile, managing partner al casei de avocatură Zamfirescu Racoţi & Partners (ZRP).
"Noi am preluat mandatul în cazul de arbitraj la Curtea Internaţională de Comerţ (ICC) de la Paris în care am reprezentat SAPE în acţiunea împotriva Enel la sfarşitul lui 2014. Caietul de sarcini includea în cerinţele tehnice un anume număr de avocaţi care să aibă experienţă în arbitraj internaţional, în materie de privatizare şi în materie de energie. Tot în acest caiet de sarcini a fost inclusă şi formula de onorariu, formulă care nu este negociabilă atunci cand reprezinţi statul aşa cum se întamplă atunci cand reprezinţi clienţi privaţi. În cazul de faţă, valoarea onorariului a fost cu mult sub un milion de euro."
Disputa născută în legătură cu contractul de privatizare a Electrica Muntenia Sud a vizat, în esenţă, exercitarea opţiunii de vanzare (Opţiunea Put) aferentă unui pachet de acţiuni de 13,57% deţinut de SAPE la fosta Electrica Muntenia Sud, mecanismul juridic prin intermediul căruia acţiunile ajungeau să fie transferate către Enel şi stabilirea preţului aferent acestui pachet de acţiuni, potrivit formulei stabilite în contractul de privatizare.
La vremea respectivă, potrivit unor surse neoficiale, Enel a înaintat o ofertă de preţ de 250 milioane de euro, iar ministrul energiei de atunci Răzvan Nicolescu nu a fost de acord cu această ofertă şi a decis soluţionarea la curtea de arbitraj.
"Calculul de preţ făcut de Electrica ducea la o valoare maximală de 520 de milioane de euro. Partea italiană interpreta contractul
într-o manieră în care ducea la un preţ cu mult sub această valoare. În acest context, Tribunalul Arbitral a stabilit o valoare de 401 milioane de euro", a spus Cosmin Vasile.
Potrivit acestuia, fiecare parte a venit cu variante de calcule Experţii de la TPA Romania, cu care casa de avocatură a lucrat în acest proiect, au prezentat peste 40 de variante de calcul. "Trebuia să existe un calcul şi un rezultat pentru fiecare dintre apărările fiecărei părţi." Din variantele prezentate a fost aleasă una singură.
"Acest dosar a fost caştigat în primul rand pentru că aveam dreptate, iar împrejurarea că preţul a fost mai aproape de ceea ce a spus statul roman faţă de ceea ce a oferit partea italiană arată că, modul de interpretare a părţii romane a fost mai aproape de adevăr. Ministrul Răzvan Nicolescu este cel care a oprit negocierea şi a pornit arbitrajul, însă este foarte important de menţionat faptul că acestă clauză a fost concepută şi redactată de comisia de privatizare şi de către cei care au consiliat statul roman la privatizare. Ei au avut un aport esenţial în caştigarea procesului prin felul în care au redactat clauza respectivă"
Cosmin Vasile menţionează că statul roman caştigă o bună parte dintre procesele de arbitraj. "Este greşită senzaţia că statul roman pierde, iar morala este că statul roman sau firma de stat nu este ruda săracă atunci cand participă într-un proces de arbitraj international. Ceea ce contează este să ai dreptate, iar dreptatea trebuie să fie susţinută conrespunzător de avocaţi care să fie calificaţi, mergand pană la a alege un arbitru în măsură pentru disputa în cauză."
În zona de arbitraj internaţional, firma Zamfirescu Racoţi&Partners şi echipa coordonată de Cosmin Vasile a avut peste 30 de dispute în ultimii şapte ani, acesta fiind cel mai important proces caştigat din perspectiva sumei.
În momentul de faţă casa de avocatură mai are patru arbitraje sub tutela ICC Paris, unde reprezintă atat firme de stat cat şi private.
Pentru ICC Paris, o curte foarte utilizată de părţile din Romania, disputa cu Enel care avea o valoare de 600 de milioane de dolari, a presupus o taxă de 1,5 milioane de dolari, plătită de cele două părţi. "Acum avem tot la ICC o dispută de un milion de euro, la care taxele pentru arbitru şi taxele administrative depăşesc 240.000 de dolari. În acestă situaţie, pot spune că, pentru o dispută mai mică de trei milioane de euro este absolut exorbitant preţul unui arbitraj la ICC şi nejustificat din punct de vedere economic."
În general, firmele străine percep în mod obişnuit pentru asemenea dispute, în jur de 1-2 milioane de euro pentru onorarii totale pe bază de rate orare.
Potrivit lui Cosmin Vasile, rata în arbitraj este de 1.000 de euro pe oră la Londra, 700 de euro pe oră la Paris, în timp ce la Bucureşti acesta se încadrează între 250-300 de euro pe oră.
Cosmin Vasile apreciază că firmele mari de avocatură nu au o cotă importantă pe piaţa locală pentru că ele vin şi replica în Romania un model de business care presupune un anumit nivel de onorarii, de eficienţă economică şi accesarea portofoliului lor de clientelă, nu accesarea unei clientele noi. "Modelul de succes din altă parte,nu se aplică aici pentru că piaţe este mică atat ca dimensiune cat şi ca jucători."
