Energie

Romgaz caută perimetre de explorare în Europa şi în zona Mării Caspice

"Noi căutăm proiecte mai mici de explorare, vrem să participăm la licitaţii aici în Europa, ne uităm peste tot, în Croaţia, Muntenegru, Bulgaria, toate în zone offshore, dar şi în ţări din zona Mării Caspice. Important este să fie un cadru fiscal atractiv. De exemplu, am încercat în nordul Irakului, însă condiţiile nu ne-au fost tocmai avantajoase. Ar fi trebuit să ne asociem cu o firmă de acolo, doar ca investitori, şi să mai şi cedăm o parte din profit statului. Aşa că am renunţat. Ne uităm însă cu interes la posibilitatea de a intra în perimetre din Marea Neagră", au declarat pentru MEDIAFAX surse din Romgaz.

Compania a anunţat, miercuri, că alături de partenerii Lukoil şi PanAtlantic Petroleum intenţionează să renunţe la perimetrul EX29 EST Rapsodia din Marea Neagră, după ce explorarea pentru petrol şi gaze nu s-a soldat cu rezultate care să justifice continuarea operaţiunilor.

Profitul Romgaz a scăzut anul trecut cu 16%, la 1,18 miliarde de lei (265,7 milioane euro), temperaturile mai ridicate din timpul iernii şi cererea mai mică din industria chimică reducând livrările de gaze naturale . Afacerile companiei au consemnat un declin de 9,8% faţă de 2014, la 4,05 miliarde lei.

Romgaz este controlat de statul român, cu o participaţie de 70%.

Companii - care are si subcategorii

Etichete: ROMGAZ,EXPLORARE,

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.