Energie

Proiectul de lege privind energia regenerabilă merge în Parlament. Ministrul Energiei: în 2032 vom putea avea în Sistemul Energetic Naţional primul MW de energie eoliană produsă în Marea Neagră

Sebastian Burduja, ministrul Energiei

Sebastian Burduja, ministrul Energiei

Autor: Cristina Bellu

21.12.2023, 13:20 198

Guvernul României a aprobat joi proiectul Legii privind energia eoliană offshore, care a urmează să intre în dezbaterea Parlamentului la începutul lunii februarie 2024, odată cu noua sesiune parlamentară.

“Adoptarea unui cadru legislativ pentru demararea exploatării resurselor eoliene offshore ale României este un demers vital în asigurarea independenţei şi rezilienţei energetice a României, fiind, totodată, şi o asumare a ţării noastre în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, spun reprezentanţii ministerului Energiei.

Potrivit proiectului, pentru operaţionalizarea investiţiilor în energia eoliană offshore, ministerul Energiei va demara, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a legii, un studiu de specialitate în baza căruia va fi pregătită procedura de concesiune şi activităţile de explorare, construcţie a centralelor electrice eoliene offshore şi exploatare a acestora.

Printre altele, studiul va determina perimetrele maritime pe care ministerul Energiei le va concesiona, ţinând cont de potenţialul eolian al acestora, posibilităţile de evacuare a energiei electrice eoliene offshore, precum şi de restricţiile impuse de Planul de amenajare a spaţiului maritim, inclusiv cele în materie de protejare a biodiversităţii şi mediului înconjurător.

În baza studiului, până la data de 30 iunie 2025, Guvernul va aproba perimetrele eoliene offshore şi actele subsecvente de punere în aplicare a legii, urmând apoi ca Ministerul Energiei să iniţieze o procedură competitivă de atribuire a contractelor de concesiune.

“În ritmul impus de proiectul de lege aprobat astăzi în Guvern şi transmis Parlamentului spre adoptare în procedură de urgenţă, în anul 2032 vom putea avea în Sistemul Energetici Naţional primul MW de energie eoliană produsă în Marea Neagră. Totodată, producerea de energie eoliană offshore ne va permite consolidarea industriei româneşti prin producerea autohtonă de hidrogen verde şi produse cu valoare adăugată bazate pe amoniac verde. Proiectul de lege adoptat astăzi urmează să intre în dezbaterea Parlamentului la începutul lunii februarie, odată cu noua sesiune parlamentară.”, spune Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Proiectul de lege aprobat astăzi în Guvern s-a aflat în consultare publică în perioada 17 iulie – 1 septembrie 2023, fiind supus ulterior unui proces de însuşire a observaţiilor mediului economic şi societăţii civile, precum şi avizării ministerelor responsabile cu punerea sa în aplicare, Consiliului Economic şi Social, Consiliului Concurenţei, Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi Consiliului Legislativ. Au fost obţinute 35 de avize şi puncte de vedere de la toate instituţiile relevante.

Datele Băncii Mondiale arată că România are un potenţial eolian offshore de 76 GW putere instalată, fiind un mediu propice dezvoltării acestui tip de energie regenerabilă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO