Energie

PPC Advanced Energy Services România, parte a grupului PPC, a furnizat şi montat în 2023 peste 19.000 de corpuri de iluminat inteligent, volum în creştere de patru ori faţă de 2022

Autor: Cristina Bellu

31.01.2024, 16:38 245

PPC Advanced Energy Services România, companie parte a grupului PPC, denumită anterior Enel X România, a derulat în 2023 prin divizia sa e-City, 40 de proiecte de iluminat stradal, pietonal şi interior cu tehnologie LED pentru primării şi instituţii publice din 19 judeţe din ţară, inclusiv Bucureşti.

În cadrul acestor proiecte au fost furnizate şi montate în total peste 19.000 de lămpi eficiente energetic, cu tehnologie LED, cele mai multe dintre acestea fiind destinate iluminatului stradal, urmate de cele pentru proiecte de iluminat ale traseelor pietonale, spun oficialii diviziei PPC.

Potrivit acestora, proiectele derulate în 2023 au fost pentru primării din judeţele Alba, Arad, Bihor, Brăila, Botoşani, Braşov, Bucureşti, Călăraşi, Constanţa, Cluj, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Olt, Sibiu, Timişoara, Vâlcea (furnizarea şi montarea lămpilor de iluminat, sistem de telegestiune pentru cele mai multe dintre proiecte).

“În  2023 am furnizat şi montat  peste 19.000 de corpuri de iluminat bazat pe tehnologie LED, de aproape patru ori mai multe faţă de anul 2022. De asemenea, alte câteva proiecte de anvergură câştigate în urma licitaţiilor din 2023 vor fi finalizate în acest trimestru. Ne-am diversificat şi portofoliul, astfel că în 2023 am avut mai mulţi clienţi instituţionali care au optat pentru soluţii de iluminat pietonal şi de interior pentru eficientizarea consumului de energie”, spune Dorin Petrişor Chisăliţă, Head of E-City, PPC Advanced Energy Services Romania.

Peste 90% dintre proiectele PPC Advanced Energy Services Romania din 2023 includ şi o componentă de control la distanţă (sistem de telegestiune) – acesta poate prelua controlul reţelei de iluminat public, reglează de la distanţă parametrii sistemului de iluminat stradal inteligent precum intensitatea şi generează rapoarte despre starea de funcţionare a reţelei de iluminat, conectare, măsurători diverse. Adiţional, în unele proiecte, soluţiile de iluminat au cuprins şi console şi sisteme de prindere pe stâlpi, accesorii de conectare la reţeaua electrică existentă.

Până în prezent, PPC Advanced Energy Services Romania a finalizat aproximativ 80 de proiecte de iluminat public derulate cu autorităţi publice din întrega ţară.


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO