Energie

MOL a adoptat noua strategie pe termen lung, până în 2030

MOL a adoptat noua strategie pe termen lung, până în...

Autor: Mediafax

14.10.2016, 10:28 833

Compania are ca obiectiv o diversificare semnificativă a operaţiunilor sale de rafinare până în 2030 şi intenţionează creşterea graduală a ponderii produselor altele decât carburanţii la peste 50% până în 2030, de la nivelul actual sub 30%, prin proiecte de investiţii concentrate în special pe zona lanţului valoric din chimie şi petrochimie, arată un comunicat al companiei.

Produsele chimice şi petrochimice reprezintă un segment ţintă ca destinaţie de investiţii, cu perspective de creştere. MOL consideră că următorul pas al strategiei sale de diversificare către zona de produse altele decât carburanţii este să continue investiţiile în lanţurile valorice din chimie şi petrochimie, menţinând însă modelul de companie integrată cu accent pe segmentul downstream (rafinare şi marketing). Ca urmare, compania a planificat investiţii de câte 1,5 miliarde de dolari în fiecare interval de 5 ani, până în 2030, pentru proiecte de extindere a activităţii din chimie şi petrochimie în regiunea ECE. MOL intenţionează să majoreze utilizarea de materii prime în petrochimie la 3 milioane de tone şi să pătrundă pe noi segmente de produse.

Ca răspuns la dinamica pieţei şi schimbările comportamentelor de consum, MOL va transforma operaţiunile sale retail într-o platformă de furnizare de „servicii de mobilitate”. Obiectivul este ca jumătate din veniturile segmentului retail/mobilitate să fie generate de noile servicii legate de mobilitate, iar serviciile către clienţii finali să aducă o treime din EBITDA la nivel de grup până în 2030.

MOL intenţionează să îşi păstreze poziţia favorabilă din punctul de vedere al costurilor directe de producţie, la circa 7 dolari/baril echivalent petrol în următorii cinci ani, precum şi să menţină operaţiunile E&P la un nivel sustenabil, auto-finanţabil şi generator de valoare chiar în condiţiile menţinerii preţurilor ţiţeiului la un nivel scăzut (50 dolari pe baril sau mai puţin).

Noua strategie pe termen lung prevede ca MOL să investească în noi direcţii de afaceri, astfel încât acestea să genereze circa 10% din EBITDA la nivel de grup până în 2030. Noul portofoliu este preconizat să genereze un flux de numerar pozitiv până în 2030.

“În ultimii 15 ani, am obţinut o creştere a EBITDA de 7 ori, iar capitalizarea de piaţă s-a majorat de cinci ori. Numărul benzinăriilor din reţeaua noastră a crescut de la 450 la peste 2.000, astfel că astăzi servim zilnic 1 milion de clienţi. Obiectivele strategiei noastre au fost atinse. Ca parte a noii noastre strategii, vom diversifica şi extinde portofoliul nostru de produse petrochimice, pentru a deveni unul dintre liderii domeniului. În mod asemănător, nu ne vom limita la simpla vânzare de carburanţi în benzinăriile noastre, ci ne vom propune să devenim prima alegere a clienţilor de soluţii de mobilitate, oferindu-le produsele şi serviciile adecvate nevoilor lor din ce în ce mai diverse şi în schimbare”, spune Zsolt Hernádi, Chairman-CEO al Grupului MOL.

MOL are operaţiuni în peste 30 de ţări, aproximativ 25.000 de angajaţi în întreaga lume, operaţiuni de producţie în 8 ţări şi activităţi de explorare în 13 ţări.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO