Energie

Firma internaţională de avocatură CMS a asistat HelleniQ Energy Holdings şi PPC Renewables în două investiţii strategice în sectorul energiei regenerabile din România

Horea Popescu, Managing Partner al CMS România

Horea Popescu, Managing Partner al CMS România

Autor: Cristina Bellu

08.08.2023, 13:17 170

Firma internaţională de avocatură CMS a asistat HelleniQ Energy Holdings, unul dintre principalele grupuri energetice din Europa de Sud-Est, cu activităţi care acoperă întregul lanţ valoric al energiei, privind achiziţia unui portofoliu de patru parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 211 MW, dezvoltate în România de către Mytilineos Energy & Metals.

Tranzacţia marchează intrarea grupului HelleniQ Energy pe piaţa stocării de energie regenerabilă (RES) din România, iar oficialii companiei estimează că producţia anuală totală a proiectelor va depăşi 300 GWh de energie verde, suficient pentru a satisface nevoile a 100.000 de gospodării.

Principalele activităţi ale grupului HelleniQ Energy includ rafinarea, furnizarea şi comercializarea de produse petroliere şi petrochimice, comercializarea combustibililor atât în Grecia, cât şi la nivel internaţional, surse de energie regenerabilă, producţia şi comercializarea de energie electrică, precum şi furnizarea, distribuţia şi comercializarea de gaze naturale.

De asemenea, CMS România a asistat PPC Renewables cu privire la achiziţia unui parc eolian operaţional de 84 MW de la Lukoil Group.

PPC Renewables SA (PPCR) este o filială deţinută integral de Public Power Corporation SA, cea mai mare companie de producţie de energie electrică din Grecia. Aceasta operează în prezent peste 30 de parcuri eoliene, 18 centrale hidroelectrice mici, parcuri fotovoltaice mari şi o centrală hibridă, cu o capacitate totală instalată de peste 230 MW.

CMS România a oferit asistenţă ambelor companii în cadrul procesului de due diligence, în structurarea documentelor tranzacţiei, redactarea şi negocierea contractelor de vânzare-cumpărare şi de dezvoltare de proiect, precum şi semnarea acestora.

„Aceste investiţii reprezintă un pas important în direcţia dezvoltării producţiei de energie din surse regenerabile în România, sector în care ţara noastră face progrese rapide”, spune Horea Popescu, Managing Partner al CMS România şi coordonator al practicii Corporate M&A pentru Europa Centrală şi de Est în cadrul CMS.

Echipa CMS care a asistat HelleniQ Energy Holdings a fost coordonată de Mircea Moraru sub supervizarea lui Horea Popescu (Fuziuni & Achiziţii) şi i-a inclus pe Eduard Roventa (Fuziuni & Achiziţii), Edwina Udrescu, Raluca Diaconeasa (Energie), Bianca Bănăţeanu (Real Estate).

Mircea Moraru sub îndrumarea lui Horea Popescu (Fuziuni & Achiziţii) a coordonat şi echipa CMS care a asistat PPC Renewables, echipă din care au făcut parte şi Cătălin Vasile (Fuziuni & Achiziţii), Ramona Dulamea, Raluca Diaconeasa, Mădălina Constantinescu (Energie), Alexandru Dumitrescu, Alexandru Trandafir, Bianca Bănăţeanu, Tania Baturi (Real Estate) şi Florentin Giurgea (Litigii).


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO