Energie

Diego Hernandez Diaz, partner Energy Solutions, McKinsey: În 2030 România ar putea deveni o ţară bogată energetic. Prin acest lucru mă refer că ţara nu numai că va genera un sistem energetic fără emisii de carbon, dar în acelaşi timp oferta va depăşi cererea. Într-o lume interconectată, înconjurată de consumatori mari de energie va fi un mod interesant de a opera

ZF Power Summit 2024

Diego Hernandez Diaz, partner Energy Solutions, McKinsey:...

Autor: Mircea Nica

28.02.2024, 10:56 140

În 2030 România ar putea deveni o ţară bogată energetic. Prin acest lucru mă refer că ţara nu numai că va genera un sistem energetic fără emisii de carbon, dar în acelaşi timp oferta va depăşi cererea. Într-o lume interconectată, înconjurată de consumatori mari de energie va fi un mod interesant de a opera, a explicat Diego Hernandez Diaz, partner Energy Solutions, McKinsey, în cadrul Conferinţei ZF Power Summit 2024.

“Ne aşteptăm ca cererea energiei în România să se dubleze în următorii 20 de ani. Acest lucru este important din mai multe perspective. Faptul că se dubleză şi în mod normal ar fi de speriat, dar în acelaşi timp va fi o creştere de 3% a capacităţii energetice plasează România la vârful istoric al ultimilor 25 de ani. În ultimii 25 de ani în Europa capacitatea energetică a crescut cu 2-3%. Previziunile de creştere în Europa este în jurul a 1-2%, ceea ce va plasa România deasupra ritmului de creştere raportat la nivelul Europei. Ce ne aşteptăm noi să se întâmple este ca acea creştere pe zona de furnizare să fie mult mai mare de atât. Ne aşteptăm la o creştere de peste 5 ori a capacităţii. Dincolo de oportunităţile pe care acest lucru îl va aduce, fundamental înseamnă că în 2030 România devine bogată energetic. Prin acest lucru mă refer că ţara nu numai că generează un sistem energetic fără emisii de carbon, dar în acelaşi timp oferta va depăşi cererea. Într-o lume interconectată, înconjurată de consumatori mari de energie va fi un mod interesant de a opera”, a mai detaliat Diego Hernandez Diaz.

Ce a mai spus Diego Hernandez Diaz, parter Energy Solutions, McKinsey

Cred că este inevitabil să spunem că tranziţia energetică se întâmplă şi sunt suficiente fapte care să susţină aceast lucru. Cu toate acestea cred că este important să spunem că tranziţia energetică este puţin haotică. Nu se întâmplă cu paşii sau coordonarea pe care o vrem , dar se întâmplă.

Sunt multe oportunităţi în următoarele decenii privind tranziţia energetică.

Cred că este important să vorbim despre dezbatarea tranziţiei energetice. Presupunem că această dezbatere a pornit cu o concentrare pe sustenabilitate. Mi-am început cariera lucrând în zona de utilităţi solare. A fost o schimbare a focusului către securitatea furnizorilor. Analiza Comisiei Europene publicată recent pune accent pe acest lucru, dar este şi un focus crescut pe accesibilitate.

Mergem de la combustibilii fosili către zona de regenerabile. Accelerăm mai rapid în anumite zone, pe zona de solar de exemplu în Europa şi ne confruntăm în acelaşi timp cu provocări, de exemplu pe zona de energie eoliană.

Există o creştere a provocării financiare, dar şi pe provocările fizice. Vom avea anumite limitări privind materialele rare care ne vor ajuta în alimentarea tehnologiilor. Chiar dacă sunt mulţi acceleratori şi anumite provocări privind tranziţia energetică, dezbaterile continuă să se dezvolte, dar este ancorată în zona de oportunităţi pentru toţi.

Pentru mine înseamnă că este nevoie de inovaţie pentru ca tehnologiile cu emisii de carbon reduse să iasă spre adopţie într-un ritm mai accelerat. Astăzi, traiectoria actuală sugerează că nu suntem pe drumul către reducerea ritmului de creştere a încălzirii climatice deşi tehnologiile pentu a avea un impact semnificativ este deja disponibilă.

Un aspect de care avem nevoie ca să se schimbe este modul în care ne gândim la tranziţie. Avem nevoie de consumatorii să participle la tranziţia verde. Revoluţia din ultimul deceniu cu instalarea panourilor solare şi faptul că o porţiune mare din gospodării operează sau au capacitatea de a opera ca o insulă, de acest tip de participare avem nevoie. Trebuie să ne gândim la inovare pe tot lanţul de valori.

Operatorii de transmisie a sistemelor au creat comunităţi energetice, centrale virtuale   pentru a încerca şi a gestiona lucrurile într-un mod creativ.

Vorbim des de o piaţă a energiei europene, dar realitatea din teren este că nu este o piaţă unificată. Este o piaţă conectată, dar trebuie să venim cu stimulente aliniate la nivel global, regional şi local.  

Dacă ne uităm la date, ştim că investiţiile în tehnologiile cu emisii de carbon reduse a continuat să evolueze. Există o creştere impresionantă, dar nu trebuie să uităm de unde venim. Capacitatea solară a crescut de 5 ori în ultimul deceniu, capacitatea eoliana a crescut de 10 ori, iar vânzările de vehicule electrice au ajuns la cote semnificative. Dacă ne uităm la cifrele din China, chiar şi cele ma iambiţioase previziuni sunt bătute de evoluţiile din piaţa chineză. Vânzările popelor de căldură, o tehnologie veche care prinde tracţiune nouă continuă să crească. Un lucru important de menţionat este că deşi există accelerare tot nu este la nivelul de care avem nevoie dacă vrem să ajungem la emisii de carbon zero pe tot spectrul.

Majoritatea presupunerilor din partea guvernelor este că ar fi nevoie de în că o creştere de 5 ori pe tot spectrul. Nu este imposibil dacă ne uităm la ultimii cinci ani a capacităţilor solare şi eoliene, dar este nevoie de o tranziţie coordonată şi organizată.

Există în continuare o cerere persistentă de combustibili fosili.

Emisiile de carbon continuă să urce. Am atins un vârf al emisiilor în 2022-2023, majoritatea venind din partea Chinei, Americii de Nord şi Europa. O altă realitate absolută este că acea curbă pentru a ajunge la ţinta din 2050 devine din ce în ce mai abruptă. Vor fi semnale pe drum care vor sublina dacă suntem pe drumul cel bun. În 2030 vom vedea cât de puternică este determinarea pentru a ajunge la ţinta asumată

Cred că mult din potenţialul pe care ţările individuale le au este abordat greşit de actori individuali care încearcă să opereze ca un întreg. Este important să ai o discuţie la nivel de ţară privind coordonarea execuţiei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO