Energie

Cine se află în spatele grupului Renovatio, cel care a semnat cea mai mare tranzacţie de început de an cu OMV Petrom? Printre acţionari sunt oameni de afaceri discreţi

Cine se află în spatele grupului Renovatio, cel care a...

Autor: Roxana Petrescu

03.01.2024, 16:21 12633

Renovatio activează pe aproape toate segmentele din domeniul energiei, de la faza de dezvoltare şi proiectare a investiţiilor în producţie până la zona de furnizare, eficienţă energetică sau stocare, fiind de asemenea cel mai puternic jucător pe zona de mobilitate electrică. Renovatio nu acţionează ca un grup consolidat, acest „brand“ fiind regăsit în mai multe domenii de activitate, toate legate de sectorul ener­getic. Azi, OMV Petrom, unicul producător de petrol şi gaze din România şi cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a anunţat că va achizitiona de la RNV Infrastructure, una dintre firmele din “ecosistemul” Renovatio, un pachet de 50% din actiunile Electrocentrale Borzesti, care detine proiecte din surse regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1 GW, din care 950 MW eolian si 50 MW fotovoltaic. De asemenea, OMV Petrom va achizitiona integral şi Renovatio Asset Management, proprietarul celei mai mari retele de încărcare pentru vehicule electrice din România, cu peste 400 de puncte de încarcare şi cu perspective de crestere la aproximativ 650 până în 2026.

Printre companiile care sunt sub umbrela Renovatio se numără Renovatio Mobility, Renovatio Asset Management, RNV Infra­struc­ture, Electrocentrale Borzeşti sau Renovatio Trading. Toate firmele au însă câţiva acţionari comuni.

Florin Aurel Arion deţine 12,5% din RNV Infrastructure. Potrivit informaţiilor diponibile, activităţile sale din zona energetică au început în anii 2003, atunci când echipa condusă de Florin Aurel Arion ar fi instalat prima turbină eoliană din România. “La acel moment, am lansat o campanie de măsurare a intensităţii vântului majoră în Dobrogea şi în alte regiuni din România şi am început să dezvoltăm proiecte de energie regenerabilă. Până în 2008 aveam suficiente proiecte dezvoltate, astfel încât am putut ajunge la un parteneriat cu EDP Renewables, cel mai mare producător de energie eoliană din Europa şi am început să ne extindem şi pe alte pieţe. Am implementat proiecte în Bulgaria, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia şi Moldova şi din 2009 avem o filială în Columbia, unde am reuşit să semnăm două tranzacţii, fiecare de 500 MW”, spunea într-un interviu din 2019 Aurel Arion. Declaraţiile au fost publicate pe site-ul Investments Reports. Arion nu este însă implicat numai în domeniul energetic, una dintre firmele controlate de el, RNV Sport fiind acţionar în cadrul Red&White 2022 Management, care administrează clubul Dinamo. Pe site-ul DoarDinamo.ro apare şi informaţia potrivit căreia Arion Aurel Florin ar fi apropiat cu Dragoş Constantinescu, fiul fostului preşedinte al României, Emil Constantinescu.

Mai departe, în spatele RNV Infrastructure se mai află şi Marius Eduard Ciucu, cel care a administrat afacerile Green Energy. Această companie a făcut parte din clubul original al băieţilor deştepţi din energie, grupare care la începutul anilor 2000, sub protecţia PSD, a cumpărat energie de la producătorii români de stat, sub costuri, pentru a o vinde ulterior la profituri importante.

Printre acţionarii RNV Infrastructure se numără şi Ioan Alexandru Teodorescu. Potrivit mai multor articole din presă, acesta ar fi fost un apropiat al lui Lucian Bădescu, fost acţionar şi el la Green Energy.

Pe lista acţionarilor RNV Infrastructure se numără şi Doru Voicu, fost secretar de stat în Ministerul Economiei în perioada mandatului lui Adriean Videanu. Doru Voicu a fost şi director de dezvoltare al CEZ România, fiind unul dintre cei mai buni specialişti din sectorul energetic local.

Peste 50% din acţiunile RNV Infrastructure sunt deţinute de ONON Holding (Germania), companie despre care există puţine informaţii publice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO