Energie
Cinci jucători au rămas în cărţi pentru a prelua operaţiunile CEZ din România. Tranzacţia ar putea depăşi pragul de 1 miliard de euro
În cursa pentru preluarea operaţiunior CEZ din România au mai rămas doar cinci jucători, respectiv grupul australian Macquarie şi DWS - fondul de investiţii al Deutsche Bank (interesate şi de preluarea unui pachet în cadrul Enel în România), ungurii de la MVM (deţinut de stat), austriecii OMV (proprietarii Petrom) şi un consorţiu format din Hidroelectrica, Electrica şi SAPE (Electrica pentru zona de distribuţie şi Hidro pentru producţie, ţinta fiind eolienele), spun sursele ZF.
Tranzacţia ar putea depăşi pragul de 1 mld. euro, conform datelor din piaţă, urmând a fi cea mai mare din ultimii 12-13 ani. Ultima tranzacţie care a sărit de acest prag datează din 2008.
Doar trei mutări din istoria României - preluarea a 65% din BCR de către Erste, achiziţia de către Vodafone a 79% din MobiFon-Connex şi cumpărarea a 75% din Rompetrol de către kazahii de la KazMunaiGaz - au reuşit să aibă o valoare de peste 1 mld. euro.
Cehii de la CEZ tatonează de circa un an vânzarea din România, dar numai în contextul în care vor să îşi concentreze atenţia pe piaţa-mamă, conform informaţiilor existente.
Grupul este prezent pe piaţa românească din 2005, când a preluat distribuţia de energie electrică Electrica Oltenia SA. CEZ Vânzare este principalul furnizor de energie electrică din sud-vestul României, dar şi furnizor de gaze naturale, cu un portofoliu de clienţi casnici şi industriali care depăşeşte 1,4 milioane de clienţi.
CEZ deţine în România şi cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, în zona Dobrogea, la Fântanele, Cogealac şi Grădina, o investiţie de 1,1 mld. euro.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
Schimbare de macaz în retail: Marile hipermarketuri lansează pe bandă branduri de discount, cu produse ieftine şi reduceri masive
-
Florin Georgescu, BNR: Suntem pe ultimul loc în UE la intermedierea financiară, dar indicatorii de soliditate financiară şi profitabilitate ai băncilor din România sunt peste mediile UE
-
S-a aşternut liniştea peste digitalizarea IMM-urilor non-IT: „Calculatoarele pe care le-am trecut în ofertele iniţiale sunt deja de generaţie veche“
-
Cristian Rusu vrea să relanseze Rus Savitar, pe care l-a răscumpărat: Ajungem la break-even şi apoi reluăm creşterea
-
Industria locală de asset management, intrări nete de 578 de milioane de lei în martie, cea mai bună evoluţie lunară din ultimii trei ani
-
ZF Private Health. Dr. Daniel Vîlcioiu, fondatorul Clinicii de Chirurgia Mâinii din Bucureşti: Clinica a pornit de la o nevoie în piaţă, cererea este mare pentru patologia mâinii
-
ZF/First Bank Lecţii de Business. Radu Georgescu, unul dintre cei mai puternici antreprenori din IT: Punctualitatea este un element de respect. O companie se bazează pe livrări la timp. Mi se pare esenţial
-
Sorin Pâslaru, ZF: Este foarte bine că vin investitori în centre de servicii şi suport, dar vom trece de statutul de economie periferică abia când la rândul lor firmele româneşti îşi vor automatiza şi externaliza procesele de business
-
Business sportiv. Cătălin Sprînceană, preşedinte, Federaţia Română de Ciclism: Avem 1.000 de ciclişti licenţiaţi, dar numărul practicanţilor este de cel puţin 6-7 ori mai mare. Stăm foarte bine la numărul evenimentelor de ciclism comparativ cu ţările din regiune
-
ZF Investiţi în România! Start-Up Nation devine un program social în 2024 şi se adresează mai mult categoriilor defavorizate. Ana Morun, Inspire Fonduri: Să nu începeţi să daţi bani consultanţilor drept avans
-
Afaceri de la Zero. Cristiana Coman a plecat din resurse umane şi a dezvoltat un brand de produse cosmetice cu ingrediente naturale pentru femei
-
ZF Live. Cum a mers creditarea retail şi corporate la CEC Bank la început de an? Bogdan Neacşu, CEO al CEC Bank: La companii există o scădere a trendului de creditare şi cred că este cumva şi firesc. În cazul persoanelor fizice este o revenire a trendului de anul trecut
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Ana Maria Neaţu, BVB: Prima etapă a programului BVB Arena, din 23 aprilie până pe 31 mai. Urmează apoi alegerea finalistelor şi semifinalistelor
-
Cazările Airbnb, pe care o platformă externă le estimează la 180 mil. euro, sunt o necunoscută pentru ANAF şi Ministerul Turismului. Cum face statul să închidă ochii la o piaţă care creşte cu 40%
-
Business sportiv. Undă verde pentru arena de 165 milioane de euro de la Timişoara: guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici ai noulului stadion