Energie

Ce spune Sebastian Burduja despre preţurile la energie

Ce spune Sebastian Burduja despre preţurile la energie

Autor: Răzvan Botea

01.11.2023, 00:00 142

Pe datele pe care noi le-am văzut pe gaz suntem pe locul patru în Europa din perspectiva celui mai ieftin gaz disponibil la consumator. Pentru energie electrică cred că suntem pe locul 16. Deci sunt date care trebuie să ne dea încredere că economia românească rămâne competitivă din perspectiva acestor costuri şi pe de altă parte, îi protejăm şi pe românii vulnerabili.

Pe legislaţia actuală noi mergem până în martie 2025, deci trecem două ierni pe schema actuală de plafonare a preţurilor. Uniunea Europeană a făcut recomandări statelor membre în cadrul rapoartelor semestriale şi ne-a spus şi nouă şi altora: aveţi grijă de aceste măsuri, mergeţi spre o fazare, spre o reducere a lor şi ţintiţi mai bine ajutorul către acei consumatori cu adevărat vulnerabili.

Soldul la zi de rambursare a plăţilor către furnizori la ministerul nostru este de 1,3 miliarde lei, el s-a acumulat în ultimele 3 săptămâni. Acum o lună, o lună şi ceva, am dat o ordonanţă de urgenţă prin care am putut lua banii din fondul de solidaritate şi să-i direcţionăm către plata acestor facturi. Ministerul Energiei a compensat atunci facturi de peste 3 miliarde de lei şi a reuşit să mai relaxeze lucrurile în piaţă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO