Energie

Capitalizarea OMV Petrom a crescut de peste 15 ori în ultimii 20 de ani, de la listarea companiei la BVB, ajungând în şedinţa de vineri la 25 miliarde lei. Acţiunile au oferit investitorilor un randament mediu de aproximativ 6%

Capitalizarea OMV Petrom (SNP) a crescut de peste 15 ori în ultimii 20 de ani, de la listarea companiei la BVB, ajungând în şedinţa de vineri la 25 miliarde lei, iar acţiunile au oferit investitorilor un randament mediu de aproximativ 6%, a anunţat vineri compania.

Acţiunile companiei se tranzacţionează sub simbolul bursier SNP, din 3 septembrie 2001.  Recent, furnizorul global de indici FTSE Russell a anunţat includerea OMV Petrom în seria de indici FTSE Global Equity Index Series, începând cu 20 septembrie.

„Istoria bursei moderne, reînfiinţată în 1995, este în strânsă legătură cu istoricul de 20 de ani de tranzacţionare al companiei OMV Petrom la Bursa de Valori Bucureşti. Astăzi marcăm un moment important pentru întreaga comunitate a pieţei de capital, acţiunea SNP fiind una dintre cele care stârneşte interesul atât al investitorilor internaţionali, cât şi al celor locali. Performanţa pe care a avut-o OMV Petrom în ultimii 20 de ani a devenit un etalon pentru multe companii româneşti şi ne dorim ca această poveste de succes să inspire şi alte societăţi, atât din mediul privat, cât şi pe cele deţinute de Stat”, a spus Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.

OMV Petrom este una dintre cele mai lichide acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti, fiind inclusă în aproape toţi indicii BVB, respectiv în BET, BET-TR, BET-XT, BET-XT-TR, BETPlus, BET-NG, BET-BK şi ROTX.

„La 20 de ani de la listarea la Bursa de Valori Bucureşti, suntem mândri de transformarea noastră. Am devenit o companie modernă şi sustenabilă, performantă, cu o situaţie financiară solidă. Prin natura activităţii noastre, avem un rol fundamental în România: furnizăm circa 40% din necesarul de ţiţei şi gaze al tarii şi până la 10% din producţia de electricitate”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Pe parcursul celor 20 de ani de prezenţă la bursă au fost realizate aproximativ 1,3 milioane de tranzacţii cu acţiuni SNP. Din momentul listării până în 2 septembrie 2021, investitorii au tranzacţionat acţiuni SNP în valoare de peste 13 miliarde de lei. De asemenea, un număr de peste 41 miliarde de acţiuni SNP au fost tranzacţionate la bursă în aceste două decenii.

„Piaţa noastră de capital are nevoie de cât mai multe companii precum OMV Petrom. Ne bucurăm că împreună cu OMV Petrom, care din 20 septembrie intră efectiv în indicii All-Cap ai agenţiei FTSE Russell, putem creşte reprezentativitatea României în rândul investitorilor instiţutionali. De asemenea, compania este unul dintre promotorii Guvernanţei Corporative şi una dintre companiile cu cea mai bună comunicare cu investitorii, după cum rezultă şi din indicatorul VEKTOR calculat de ARIRl”, a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori Bucureşti.

În perioada 2005-2020 compania a derulat investiţii de 16 miliarde euro, OMV Petrom fiind cel mai mare investitor privat din România.

Pe lângă OMV (51%) şi statul român (20,6%), din acţionariatul Petrom mai fac parte şi fonduri de pensii private Pilon II, Fondul Proprietatea, fonduri de investiţii, SIF-uri, investitorii de retail şi alţi investitori.



 

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.