Energie

Bursă. Ion Sterian, Transgaz: În curând vom face prima sudură la conducta Tuzla-Podişor care preia integral producţia Neptun din Marea Neagră. În iulie, 2025, gazoductul va fi gata. Nici cu gazele din Marea Neagră România nu va avea suficiente gaze, tot va importa

Bursă. Ion Sterian, Transgaz: În curând vom face prima...

Autor: Roxana Petrescu

07.11.2023, 13:03 358

Transgaz, compania naţională de transport a gazului natural, este pe punctul de a începe lucrările la conducta Tuzla-Podişor, un proiect de peste 300 de kilometri, destinat preluarăii gazelor din proiectul Neptun din Marea Neagră, acolo unde investitori sunt OMV Petrom şi Romgaz.

“Tuzla-Podişor este aproape de prima sudură. Conducta preia integral producţia din Neptun-Deep. La finalul anului viitor vom finaliza gazoductul, vor mai urma 5-6 luni de zile de probe şi conform contractului semnat, la 1 iulie 2025 gazoductul este operativ”, a spus Ion Sterian, directorul general al Transgaz, într-o intervenţie în cadrul conferinţei Romanian International Gas Conference. Sterian a precizat că deşi se vorbeşte mult despre potenţialul de export, în realitate gazul din Marea Neagră nu va fi suficient nici pentru a acoperi cererea României, ţinând cont de investiţiile programate pentru centralele pe gaze sau conectarea unor noi consumatori la reţea.

“Eu vă spun că nici gazele din Marea Neagră nu vor fi suficiente pentru România. Va trebui să importăm gaze. Numai din racordarea unor noi localităţi vor veni 3-4 mld. metri cubi în plus la cerere. Mă bucur că şi-a reluat producţia Azomureş cu 50% din capacitate, lucru care din nou aduce creşterea cererii. Vedem cum Qatar semnează contracte pe 27 de ani. Noi nu ştiu ce mai aşteptăm”, a mai spus Sterian în intervenţia sa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO