Companii

ELIM va deschide alte trei centre medicale anul acesta

18.04.2008, 17:42 32

Furnizorul de servicii medicale Elim, care detine in prezent patru centre medicale la Pitesti, Techirghiol si Ramnicu Valcea, estimeaza ca va mai deschide in a doua jumatate a acestui an inca trei centre medicale in urma unei investitii de aproximativ 10 milioane de euro. "Centrele vor fi specializate in imagistica medicala, iar unele locatii vor avea si laboratoare", a declarat Adrian Dumbrava, director general al centrului medical ELIM. Infiintat in 1995, compania a deschis ultimul centru medical la inceputul acestui an, in urma unei investitii de 2,5 milioane de euro. " In 2007 am obtinut o cifra de afaceri de aproximativ 1,37 milioane de euro (4,8 mil. lei) si un profit de 114.000 de euro (400.000 de lei), dar ultimele centre deschise la sfarsitul anului trecut si la inceputul lui 2008, cat si cele pe care urmeaza sa le deschidem incepand cu luna august a acestui an vor duce afacerile companiei la un nivel de patru ori mai mare fata de anul trecut", spune Dumbrava. In prezent centrele medicale Elim au aproximativ 110 angajati, dintre care 55 sunt medici. "O data cu deschiderea celorlalte unitati, numarul angajatilor va creste cu 60%", incheie Dumbrava. Principalii jucatori pe piata serviciilor medicale private sunt MedLife, Medicover, Centrul Medical Unirea, Sanador si Medsana.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO