Companii

eJobs: Peste 20.000 de joburi noi au fost postate de la începutul anului. Numărul aplicărilor ajunge la 1,2 milioane, iar piaţa se reapropie de nivelul dinaintea pandemiei

Angajatorii români au început anul în forţă şi au scos în piaţă peste 20.000 de noi locuri de muncă în doar trei săptămâni lucrătoare, numărul de joburi apropiindu-se de cel înregistrat în luna ianuarie a anului trecut, potrivit eJobs.

Cele mai multe oportunităţi au venit din partea angajatorilor din retail – peste 4.300 de locuri de muncă au fost postate în luna ianuarie. Al doilea cel mai activ domeniu este cel de prestări servici, urmat de IT / Telecom, call-center / BPO, industria alimentară, producţie şi construcţii.

”Vedem domenii care luni la rând au stat în aşteptare şi care acum recuperează, cum este cazul HoReCa, unde au reînceput să se caute oameni, odată cu decizia redeschiderii restaurantelor, chiar dacă încă suntem destul de departe de nivelul din 2020. În plus, dacă anul trecut vorbeam despre angajări masive doar în câteva industrii, care au crescut tocmai pe fondului contextului de criză, acum au reluat angajările şi celelalte sectoare. Telecomul sau bankingul sunt două exemple în acest sens”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Peste jumătate din joburile noi se adresează candidaţilor din Bucureşti şi din Ilfov. Următoarele oraşe, în ordinea numărului de opţiuni deschise în faţa candidaţilor, sunt Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Ploieşti, Iaşi şi Constanţa.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.