Companii

Duraziv: Vânzările de adezivi de iarnă au fost de patru ori mai mari anul acesta

Autor: Andreea Mioara Neferu

14.12.2011, 18:32 124

Producătorul de materiale de construcţii Duraziv, controlat de omul de afaceri Daniel Guzu, a vândut în ultimele două luni de patru ori mai mulţi adezivi de iarnă comparativ cu anul trecut, cantitatea fiind echivalentă cu necesarul pentru termoizolarea a circa 3.000 de apartamente cu o suprafaţă medie.

"În ultimele luni Duraziv a vândut preponderent produse de acest tip. Clienţii au înţeles că pot apela şi la produse care să poată fi utilizate şi în condiţii aparent nefavorabile construcţiilor. Adezivii de iarnă pot fi aplicaţi şi la temperaturi de până la -5 grade Celsius", a declarat George Bocai, director tehnic al Duraziv.

Compania şi-a bugetat anul acesta un avans al afacerilor cu 30%, până la 17,5 milioane de euro, deşi iniţial anunţase o creştere de 25%, revizuirea venind în urma rezultatelor raportate la şase luni.

Duraziv a intrat şi pe piaţa de vopsele în a doua parte a anului precedent, după ce Guzu a investit circa 1 milion de euro într-o linie de producţie. Omul de afaceri a înfiinţat şi producătorul de vopsele Fabryo, pe care ulterior l-a vândut către fondul de investiţii Oresa Ventures.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO