Caută doar în titlu
Companii

Dorel Goia, TeraPlast Bistriţa: Obiectivele din PNRR sunt bine-venite. În primul rând, avem un program de finanţare care se întinde pe 3 ani, spre deosebire de 7 în cazul POIM

Antreprenori locali

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) vine cu câteva avantaje pentru domeniul infra­struc­turii faţă de POIM (Progra­mul Ope­ra­ţional Infrastruc­tur­ă Mare), este de păre­re Dorel Goia, ac­ţio­nar al pro­ducăto­ru­lui de mate­ria­le de construcţii TeraPlast.

„Obiective­le din PNRR sunt bine-venite din mai multe mo­tive. În primul rând, avem un pro­gram de finanţare care se întinde pe trei ani, spre deosebire de şapte ani în cazul POIM. Asta cere un anumit ritm de lucru în implementare.“

Apoi, adaugă Dorel Goia, PNRR aduce proceduri simplificate faţă de vechile programe operaţio­na­le. Minis­te­rele de linie şi autorităţile na­ţionale sunt responsabile de pro­iec­te din punct de vedere con­tracte, mo­nito­rizări, verificări docu­mentaţii şi facturi.

„La asta se adaugă modificarea fluxului de alocare a banilor. Plăţile Co­mi­siei Europene se realizează în câte două tranşe anuale, iar finanţarea imediată este asigurată din bugetul de stat. Eventualele diferenţe se reglează independent de procesul de implementare a proiectelor.“

El precizează că TeraPlast are un portofoliu de produse care răspunde necesităţilor în zona de irigaţii, apă-canal, gaze naturale şi dezvoltare comunitară, obiective care reprezintă investiţii de 5 miliarde de euro în PNRR.

 

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.