Companii

Dezvoltatorul lituanian Hanner investeşte 37 milioane euro într-un ansamblu rezidenţial în Bucureşti

Dezvoltatorul lituanian Hanner investeşte 37 milioane...

Autor: Ana Maria Petcana

05.09.2014, 00:00 643

Primul bloc din ansamblul The Park a fost finalizat în primul semestru şi include 69 de apartamente şi studio-uri, cu suprafeţe cuprinse între 48 şi 108 metri pătraţi.

"Dezvoltarea celorlalte trei clădiri a fost deja demarată, urmând să fie livrate în trei etape, câte un bloc pe an. Următoarea clădire va fi livrată în anul 2015, iar ultima în anul 2017. Fiecare dintre aceste trei imobile noi va conţine câte 130 de studio-uri şi apartamente cu două, trei sau patru camere", se arată într-un comunicat al dezvoltatorului.

Potrivit sursei citate, în primele două luni de la finalizarea primului bloc au fost achiziţionate peste 30% dintre apartamente.

"Piaţa rezidenţială din România va intra curând într-o nouă eră. Profilul consumatorului s-a schimbat mult în ultimii ani. Clienţii din segmentul mediu nu mai pun accentul pe suprafaţa apartamentului, ci pe calitatea construcţiei şi pe costurile de locuire, pentru a echilibra valoarea investiţiei şi raportul calitate/preţ. Suntem o companie foarte dinamică şi am remarcat aceste tendinţe ca fiind prezente pe mai multe dintre pieţele pe care activăm", a declarat Mindaugas Valuckas, CEO Hanner Group şi acţionar al companiei.

The Park, prima dezvoltare a companiei lituaniene în România, este situat în partea sudică a Parcului Tineretului, între două staţii mari de metrou, în apropiere de Orăşelul Copiilor. În trecut, Hanner a activat ca investitor pe piaţa locală, în parteneriat cu alte companii, care au implementat construcţia imobilelor.

"Am ales să ne implicăm în toate fazele proiectului, cu accent pe fiecare detaliu, urmărind îndeaproape calitatea construcţiei, fără a mai apela la parteneriate", a mai spus Valuckas.

Hanner Group este cel mai mare dezvoltator imobiliar din Lituania. Compania are un portofoliu care cuprinde active şi dezvoltări în valoare de aproximativ un miliard de euro. Proiectele cele mai reprezentative sunt localizate în Lituania, Letonia, Rusia, Ucraina şi România, iar următoarele pieţe vizate sunt Germania şi Marea Britanie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO