Companii

Dezvoltatorii Center Huedin: Am primit deja doua oferte de preluare, dar nu vindem

Dezvoltatorii Center Huedin: Am primit deja doua oferte de preluare, dar nu vindem

Florin Vacaru, administrator si actionar al firmei Center Huedin (stanga), si Dimitrios Zoumproulis, deputy general manager al Egnatia Bank - finantatorul proiectului

13.07.2007, 19:52 719

Oamenii de afaceri romani, care au dezvoltat Centrul Comercial Huedin din sudul Bucurestiului, intentioneaza sa dezvolte un al doilea centru comercial in Capitala, in zona Colentina, precum si o cladire de birouri, pe bulevardul Vacaresti.
"Avem un teren de 5.800 de metri patrati in Colentina unde vom dezvolta un centru comercial de trei ori mai mare decat cel din Berceni. In momentul de fata lucram la proiect, iar valoarea estimata a investitiei se ridica la 20 de milioane de euro", a declarat Florin Vacaru, administrator si actionar al firmei Center Huedin.
Totodata, omul de afaceri a spus ca poarta negocieri pentru achizitionarea unui teren de 2.000 de metri patrati pe bulevardul Vacaresti din Capitala, unde intentioneaza sa construiasca un imobil de birouri in urma unei investitii de 15 milioane de euro.
"Noi investim doar in achizitionarea terenurilor, restul finantarii fiind asigurata prin credite bancare. Pentru proiectul Center Huedin am lucrat cu Egnatia Bank si speram sa ne sustina si proiectele viitoare", a precizat Vacaru, 36 de ani, care detine 40% din primul proiect al companiei, Center Huedin, din zona Berceni. Ceilalti doi asociati sunt Gabi Popescu si Ion Gilice.
Proiectul comercial din Berceni, cu o suprafata inchiriabila de 4.800 de metri patrati si 68 de magazine, a fost inaugurat ieri, investitia ridicandu-se la circa 4 mil. euro. Terenul de 3.800 de metri patrati pe care a fost construit proiectul a fost achizitionat in 2003, la un pret de 50 $/metrul patrat. Proprietarii afirma ca valoarea acestui teren a ajuns in prezent la circa 800 de euro/mp.
"Estimam ca vom putea recupera investitia in acest proiect in decurs de doi ani, tinand cont de veniturile din chirii, reclame si servicii. Pentru inceput, estimam un trafic de 1.000 de persoane zilnic", a adaugat Vacaru.
Chiriile sunt cuprinse intre 35 euro/mp la etajul doi al complexului si 60 euro/mp pentru parter, astfel ca veniturile lunare din chirii se ridica la circa 120.000 de euro. Veniturile din restul serviciilor sunt estimate la 100.000 euro/lunar.
"Am primit deja doua oferte de preluare, de 11 milioane de euro, respectiv de 12 milioane de euro, dar nu suntem interesati sa vindem acum. Am remarcat o lipsa de spatii comerciale in cartiere, aproape de oameni, si pe acest profil vrem sa ne dezvoltam. Nu intram in concurenta directa cu mall-urile obisnuite", a spus Vacaru.
Centrul comercial este inchiriat complet inca din luna noiembrie a anului trecut, potrivit lui Vacaru, contractele fiind semnate pe minim cinci ani. Printre chiriasii centrului comercial se numara operatorii de telefonie mobila Orange, Vodafone si Cosmote, lantul de supermarketuri Premial sau banca Egnatia, care va deschide aici cea de a cincea sucursala din Bucuresti.
"Ne propunem sa ne extindem reteaua nationala la 18-20 de unitati, pana la sfarsitul acestui an, in conditiile in care, in prezent, avem un numar de 12 unitati. Ponderea finantarilor corporate de real estate va creste in acest an spre 25-30%, la un volum de 70-80 de milioane de euro", a declarat Dimitrios Zoumproulis, deputy general manager al Egnatia Bank.
Egnatia a mai fost implicata in finantarea unor proiecte precum Iulius Mall Suceava, Dream Village in Iasi sau proiecte rezidentiale ale dezvoltatorului elen Technical Olympic. "Ponderea maxima a real estate-ului in cadrul portofoliului bancii nu trebuie sa depaseasca 30-40%. Transparenta costurilor, rapiditatea in luarea deciziilor si costurile acceptabile sunt principalele argumente ale imprumuturilor noastre", a adaugat bancherul Egnatia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO