Companii

Destinaţia gazului din Marea Neagră pe care îl vor scoate OMV Petrom şi Romgaz este necunoscută oficial, dar România are nevoie de el pentru consumul său intern. Bugetul statului ar urma să încaseze sub formă de venituri circa 20 de miliarde de euro pe perioada celor 10-15 ani de producţie

Destinaţia gazului din Marea Neagră pe care îl vor...

Autor: Roxana Petrescu, Liviu Popescu

23.06.2023, 00:07 6649

Pe 21 iunie, OMV Petrom alături de Romgaz au anunţat decizia istorică de a lansa lucrările de producţie din perimetrul Nep­tun Deep, acolo unde primele acţiuni de explorare au fost realizate în 2008, într-un parteneriat cu colosul ExxonMobil, retras între timp din ecuaţie. Astfel, anul 2027 ar putea marca intrarea primelor molecule de gaz din zona de mare adâncime a Mării Negre în sistemul naţio­nal de transport. Investi­ţiile sunt de 4 miliarde de euro, rezervele recupe­ra­bile sunt de 100 mi­li­arde de metri cubi pe o perioadă de 10-15 ani, costurile de pro­ducţie sunt de peste patru ori mai mici faţă de cele de pe us­cat, iar valoarea gazului azi este de peste 50 de miliarde de dolari. Producţia se împarte în mod egal între OMV Petrom (Austria) şi Romgaz (statul român) şi reprezintă echivalentul consu­mu­lui intern pe 10 ani.

„După 2027 consumul de gaze în Ro­mâ­nia va fi mai ridicat. Şi având infrastruc­tura deja pregătită până atunci există po­sibilitatea să devenim furni­zori pentru înreaga regiune. Vorbim despre Moldova şi alte ţări. Deci nu cred că nu vom avea ce face cu gazul“, a spus Răzvan Popescu, directorul gene­ral al Romgaz. 

La rândul ei, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, a declarat că fie­ca­­re companie va decide ce va face cu partea ei de gaz, cantităţile urmând să fie împărţite în mod egal între cei doi parteneri de proiect. Deşi OMV Petrom şi Romgaz deţin acelaşi pachet de acţiuni, operatorul proiectului Neptun Deep este OMV Petrom. „Fiecare compa­nie îşi va comercializa propria parte din gaze (50% Petrom şi 50% Romgaz – n.red.). Nu putem să discutăm despre stra­tegia de piaţă din cauza legii competiţiei şi din cauza sensibilităţii subiectului“, a spus la rândul său Christina Verchere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO