Companii

Dedeman, vanzari de 250 mil. euro

10.02.2009, 17:15 81

Reteaua de distributie de materiale de constructii Dedeman din Bacau, detinuta de oamenii de afaceri Adrian si Dragos Paval, a realizat anul trecut o cifra de afaceri de circa 250 mil. euro, in crestere cu 35% fata de anul anterior, depasind estimarile initiale care prevedeau o crestere de 15%.

"Evolutia pozitiva se datoreaza, in principal, extinderii suprafetei de vanzare cu 17.500 de metri patrati prin deschiderea celor doua magazine - Dedeman Constanta si Dedeman Botosani, respectiv maririi si diversificarii gamei de produse", a declarat Dragos Paval, presedintele Dedeman. Reteaua Dedeman cuprinde in prezent 12 magazine, dintre care trei se afla in afara Moldovei - in Targoviste, Constanta si Braila.
Compania va continua anul acesta procesul de extindere a retelei si va finaliza in primul semestru trei magazine la Bucuresti, Buzau si Iasi, precum si un alt centru comercial intr-un oras nespecificat inca de reprezentantii companiei.
"Am demarat demersuri pentru autorizarea lucrarilor de construire pentru alte opt locatii, in orase in care avem achizitionate terenuri. Decizia de demarare a lucrarilor va fi influentata de evolutia economiei. Extinderea retelei Dedeman, in 2009, va crea peste 500 locuri de munca, depasind astfel cifra de 3.000 de angajati", afirma Paval. In prezent, reteaua Dedeman are 12 magazine, strategia de extindere vizand 30 de locatii pana in 2015.
Compania si-a bugetat pentru anul acesta mentinerea cifrei de afaceri la nivelul de 250 mil. euro. "Scaderea cererii pe piata constructiilor sustinuta de deprecierea monedei nationale in raport cu euro, precum si dificultatile legate de creditare vor amplifica efectele crizei financiare, determinand cresteri ale preturilor de vanzare pentru materialele de constructii, in vederea acoperirii costurilor", spune Paval. Potrivit lui, reducerea consumului de materiale de constructii va afecta in principal magazinele de desfacere de mici dimensiuni, antreprenorii acestora fiind nevoiti sa le inchida.
Principalii competitori ai companiei sunt retelele internationale de magazine de bricolaj, Praktiker (Germania), Bricostore (Franta), BauMax (Austria) si Hornbach (Germania), precum si reteaua de magazine Ambient Sibiu, controlata de omul de afaceri sibian Ioan Ciolan.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO