Companii

Daniel Ortiz, CEO al Enel X România: Electromobilitatea a depăşit faza de concept. Suntem deja prezenţi de la est la vest şi lucrăm pentru a conecta partea de nord a ţării cu cea de sud

Mobilitatea electrică, soluţiile de producere a energiei pentru consumatorii comerciali sau cele care pot echilibra sistemul energetic la nivel naţional sunt pe lista de priorităţi a Enel X, divizia de soluţii smart a italienilor de la Enel pe plan local, spune Daniel Ortiz, noul CEO al companiei, în cel mai recent număr al revistei Business Magazin.

„Venirea în România este o oportunitate deosebită pentru mine, deoarece există atât de mult loc de creştere şi de consolidare a Enel X pe segmentul produselor ino­va­toare şi soluţiilor digitale pentru sectoare în care energia prezintă cel mai mare po­ten­ţial de transformare: oraşe, case, industrii şi mobilitate electrică“, spune Daniel Ortiz, director general al Enel X România.

Ortiz a preluat conducerea Enel X România anul acesta, la începutul lunii mai, continuând astfel o experienţă de 20 de ani în cadrul grupului Enel. Înainte de a veni aici, a coordonat timp de trei ani departamentul Business-to-Consumer din cadrul Endesa X (Spania), unde a fost responsabil de gestionarea portofoliului de soluţii şi servicii dedicate clienţilor rezidenţiali. La momentul preluării mandatului, Enel X deja era unul dintre cei mai mari jucători din domeniul mobilităţii electrice din România şi un partener al companiilor care au făcut pasul de la consumul de energie la producerea proprie de electricitate, mai ales prin soluţii solare.

„Românii au un apetit mare pentru soluţii inovatoare, inclusiv pentru cele din sectorul energetic, iar în acest caz văd o mare asemănare între piaţa locală şi cea din Spania. Mă aştept ca piaţa din România să ardă câteva etape şi să adopte aceste soluţii într-un ritm rapid, deoarece putem vedea deja că există mult know-how local în ceea ce priveşte soluţiile energetice.“

Pe partea de mobilitate electrică, Enel a trecut de 160 de puncte de încărcare publice instalate atât în spaţiile publice, cât şi în cele private, în malluri sau hipermarketuri. Dintre acestea, 60% sunt doar în Bucureşti, unde sunt înregistrate peste 150 de reîncărcări pe săptămână.

„În prezent, acoperim peste 20 de loca­lităţi din toată ţara. Prin intermediul par­tenerului nostru NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar în zona de retail real estate din România, suntem prezenţi în Bucureşti şi în alte 12 oraşe din România, acoperind astfel o distanţă de aproximativ 1.000 de kilometri pe principalele drumuri din România: Bucureşti, Sibiu, Deva, Râmnicu Vâlcea, Târgu-Mureş, Drobeta-Turnu Severin, Timişoara, Buzău, Galaţi, Brăila, Târgu-Jiu şi Satu Mare.“

Dincolo de parteneriatele cu dezvoltatorii imobiliari, staţiile electrice realizate alături de marii retaileri sunt o alte cale de a ajunge la consumatorul final. Un exemplu este proiectul cu Mega Image din mai multe localităţi din judeţul Ilfov (Mogoşoaia, Popeşti Leordeni, Jilava, Voluntari, Otopeni, Chitila, Bragadiru, Corbeanca), Dumbrăviţa din judeţul Timiş, din judeţele Giurgiu şi Vrancea pe harta punctelor noastre de încărcare. „Dacă punem la socoteală şi staţiile publice instalate la începutul anului în Constanţa, vedem clar că acum este posibil să traversăm ţara de la est la vest la volanul unei maşini electrice fără nicio grijă.“

Ortiz mai spune că pe partea de mobilitate electrică planurile Enel sunt de a dezvolta în continuare infra­structura pentru vehiculele electrice şi hibrid plug-in prin instalarea mai multor puncte de încărcare rapide şi ultraapide în România.

„Suntem deja prezenţi de la est la vest şi lucrăm pentru a conecta partea de nord a ţării cu cea de sud.“

Electromobilitatea a depăşit faza de concept şi începe să ia amploare, mai spune reprezentantul Enel X. Potrivit acestuia, datele oficiale arată că, în primele trei luni ale anului, vânzările de maşini „electrificate“ au crescut cu aproape 80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Prin urmare, ne concentrăm eforturile asupra dezvoltării în continuare a reţelei noastre de puncte de încărcare în toată România, în următorii ani. Mixul tehnologic al reţelei va lua în considerare atât evoluţia tehnologică a vehiculelor electrice, cât şi nevoile de mobilitate ale clienţilor.“

Soluţiile pentru consumatorii industriali care vor să-şi producă singuri energia electrică sunt un alt vector de creştere.

„În total, am instalat peste 11.500 de panouri fotovoltaice, ceea ce contribuie la reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu aproximativ 2.350 tone/an. Economiile anuale înregistrate de companiile care au instalat astfel de sisteme depăşesc 500.000 de euro, evitând costurile de transport şi distribuţie a energiei electrice, precum şi contribuţiile pentru certificate verzi şi cogenerare.“

Kaufland, de exemplu, este unul dintre partenerii Enel X în această zonă care deodată democratizează producţia de energie.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.