Caută doar în titlu
Companii

Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, la ZF 15 minute cu un antreprenor: industria mobilei este la fel de afectată de această criză ca şi sectorul turismului. Anul acesta este mult mai dificil decât criza din 2009

Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, care operează o reţea de 30 de magazine şi opt fabrici de mobilă cu un total de 2.300 de angajaţi, crede că anul acesta este mult mai dificil decât criza din 2009 amintinând că în urmă cu un deceniu scăderile vânzărilor au venit treptat, nu brusc ca acum.

„Fără doar şi poate anul acesta este mult mai dificil faţă de 2009. Sunt asemănări în sensul că ne vom trezi cu toţii cu scăderi de afaceri, însă atunci scăderile au venit treptat. Dacă ne amintim, vânzătorii de autovehicule de transport au avut scăderi de până la 80%, la noi în industrie scăderile au fost de 50%. În plus, în 2009 competiţia era mult mai mică decât în prezent, iar acum ne vom lovi de o schimbare de comportament a consumatorilor. Noi discutăm acum de lipsa de apetit a consumatorilor de a merge în magazine, dar ne vom confrunta cu lipsa de apetit a consumatorilor de se întâlni faţă în faţă cu un consilier în amenajări interioare de exemplu”, spus Dan Şucu la emisiunea ZF 15 minute cu un antreprenor. El conduce un business de peste 200 de milioane de euro anul trecut.

Mobexpert a fost primul grup din sectorul mobilei care a decis închiderea activităţii până la terminarea stării de urgenţă.

 
Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.