Companii

Damen Galati: vanzarile vor depasi 100 de milioane de euro anul viitor

03.10.2005, 14:33 17

Santierul naval Damen Galati isi va mentine in acest an vanzarile la nivelul de 70 de milioane de euro, insa pentru anul viitor compania estimeaza ca va depasi pragul de 100 de milioane de euro, pe baza contractelor importante pe care le are in derulare.

"Conform estimarilor noastre, productia vanduta si incasata va fi in acest an de 70 de milioane de euro, iar anul viitor aceasta va depasi 100 de milioane de euro. Acest indicator, parte componenta a cifrei de afaceri, este mai relevant pentru activitatea noastra, deoarece nu include navele in curs de executie", a declarat pentru ZF Gelu Stan, directorul general al Santierului Naval Damen Galati.

Cresterea incasarilor in anii urmatori se va datora finalizarii unor nave aflate in acest moment in constructie, toate fiind contractate de clienti externi.

"In acest moment avem 56 de nave in constructie, toate destinate exportului. Dintre acestea, cele mai mari comenzi sunt reprezentate de 6 tancuri chimice si 10 nave de tip portcontainer pentru clienti din Germania, precum si 10 barje si 16 remorchere de diferite tipuri", a precizat Stan.

In prima jumatate a acestui an, Damen Galati a obtinut un profit operational de 1,5 milioane de euro. Conducerea companiei prognozeaza pentru acest an realizarea unui profit operational de 3,5 pana la 4 milioane de euro, la care s-ar putea adauga castiguri financiare (din diferentele de curs valutar - n.r.) de circa 2 milioane de euro, atingandu-se astfel un nivel al profitului brut comparabil cu cel de anul trecut.

In 2004, santierul naval galatean a inregistrat un profit brut de 6 milioane de euro la o productie vanduta si incasata de 71 de milioane de euro.

Principalii factori care au influentat negativ profitul companiei in acest an au fost majorarea pretului la materii prime si evolutia nefavorabila a cursului valutar.

"Intarirea leului fata de euro din acest an, precum si recentele scumpiri la energie electrica si otel ne afecteaza tot mai mult si afecteaza toata industria romaneasca din domeniu, facand ca produsele noastre sa fie din ce in ce mai scumpe si mai putin competitive pe piata externa. De asemenea, presiunea salariala din partea sindicatelor care va creste o data cu intrarea in Uniunea Europeana va conduce la noi cresteri de preturi. In aceste conditii, santierele navale romanesti pierd teren in fata competitiei puternice din partea producatorilor din Orientul Indepartat, precum China, Vietnam si India", a aratat directorul general al Damen Galati.

Damen Galati este cel mai mare santier naval din Romania si al treilea mare producator industrial din judetul Galati, compania avand peste 3.000 de salariati. Intreaga productie a companiei este destinata exportului, principalii clienti find din tarile Uniunii Europene, precum Germania, Olanda, Irlanda, Marea Britanie si Franta.

Santierul naval este detinut de catre grupul olandez Damen Shipyard, care a achizitionat, in aprilie 1999, de la fostul Fond al Proprietatii de Stat, pachetul majoritar reprezentand 51% din actiunile Santierului Naval Galati. Ulterior grupul olandez si-a majorat participatia pana la 98% din capitalul societatii.

In ultimii cinci ani, grupul olandez a investit circa 30 de milioane de euro in modernizarea santierului naval, iar pentru urmatorii trei ani, actionarul majoritar mai are in plan investitii de pana la 15 milioane de euro.

Ultimii ani au insemnat o revigorare a activitatii pentru santierele navale romanesti, in conditiile in care intensificarea comertului maritim a determinat cresterea cererii pentru nave. Armatorii au inceput sa-si suplimenteze si sa-si modernizeze flotele, datorita unor reglementari noi in privinta transportului petrolier, care-i obliga sa-si inlocuiasca navele vechi cu altele noi, mult mai sigure.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO