România avea anul trecut aproape 24 de IMM-uri la fiecare o mie de locuitori, la jumătate faţă de media Uniunii Europene, rezultat care plasează economia locală la coada clasamentului european din perspectiva spiritului antreprenorial.
Practic, economia locală se sprijină în prezent pe joburile create şi taxele plătite către stat de un mediu de business „mic“ format din puţin peste 470.000 de IMM-uri (mai mult de 99% din firmele care există în prezent în România). În acelaşi timp, în Portugalia, Olanda, Estonia sau Cipru mediul antreprenorial înseamnă peste 200 de IMM-uri la mia de locuitori.
„O explicaţie pentru această poziţionare ar fi nivelul scăzut al culturii antreprenoriale din România. Este firesc având în vedere tinereţea capitalismului românesc, care după 25 de ani de la Revoluţia din 1989 abia este în faza unei prime schimbări de generaţie la conducerea afacerilor de familie româneşti. Prin urmare, este greu pentru România să concureze din acest punct de vedere cu ţări care nu au cunoscut experienţa comunistă şi care au sute de ani de tradiţie capitalistă în spate“, este de părere Alexandru Medelean, lider al echipei de Servicii Integrate pentru Antreprenori şi Afaceri de Familie din cadrul firmei de consultanţă şi audit PwC România.
În opinia sa, printre cauzele care fac din România un slab „cultivator“ de antreprenori se numără şi apetitul scăzut pentru risc al românilor, oferta de locuri de muncă bine plătite în companiile multinaţionale pentru proaspăt absolvenţi, ceea ce scade atractivitatea înfiinţării unei afaceri pe cont propriu, lipsa capitalului şi a mecanismelor de finanţare pentru start-up-uri, dar şi inadecvarea curriculei academice, din care lipseşte de cele mai multe ori educaţia antreprenorială.
Promisiuni multe, rezultate puţin vizibile
Deşi afacerile mici şi mijlocii au fost laitmotivul fiecărui program de guvernare prezentat de politicieni în ultimii ani, iar noi proiecte care să sprijine dezvoltarea IMM-urilor au tot fost puse pe masă de toare partidele politice, rezultatele au rămas la nivel declarativ. În piaţă, prea puţine IMM-uri s-au creat cu bani de la stat, dat fiind faptul că programe cum este cel de înfiinţare a unui SRL-D (afaceri pentru tineri debutanţi) a primit mai puţini bani în fiecare an, iar bugetul de 5 mil. euro pus la bătaie de guvern se epuizează în mai puţin de trei luni şi nu finanţează decât circa 500 de idei de business. În realitate, cele mai multe dintre aceste 500 de firme înfiinţate ar exista oricum, suma maximă de 10.000 de euro alocată per afacere fiind mai mult un buget care ţine businessul pe linia de plutire până la „punctul zero“ sau un buget „de urgenţă“. În cei trei ani de când programul funcţionează tinerii cu vârste de până în 35 de ani au înfiinţat aproape 14.000 de SRL-D-uri.
Pe site-ul departamentului pentru IMM-uri există în prezent doar două rapoarte de activitate, ambele fiind semnate de fostul ministru pentru IMM-uri şi turism Maria Grapini, în care se arată că programele destinate IMM-urilor au primit în 2013 de la bugetul de stat doar 76 mil. lei (17 mil. euro), cel mai mare buget fiind alocat întreprinzătorilor tineri, respectiv 24 mil. lei (circa 5,4 mil. euro). În astfel de condiţii, este greu de crezut că mediul de business mic (care contribuie cu aproape 60% la PIB, potrivit unei analize prezentate în strategia guvernului pentru IMM-uri şi mediul de afaceri până în 2020) este considerat cu adevărat o axă prioritară pentru autorităţi. Ambiţia Guvernului este ca în următorii şase ani să ajungă la 36 de firme la mia de locuitori, adică la un sold de 670.000 de companii în economia locală. Cum poate face acest lucru în contextul în care, spre exemplu, pentru programul SRL-D bugetul a fost mai mic anul acesta cu aproape 50% faţă de cel din 2012, iar programe precum Kogălniceanu sau „Prima casă“ pentru IMM-uri fie au fost sistate, fie nu au rezultate notabile, rămâne un mare semn de întrebare.
„(…) Sunteţi extrem de rezistenţi şi toate guvernele din ultimul timp (...) au făcut, sigur, fără voie, nu cu voie, toate eforturile, ca dumneavoastră să nu mai existaţi; când văd aceste cifre, că au rezistat companii, unele chiar s-au dezvoltat, este un semn bun; nu înseamnă că pornim ca înainte de '89, adică mai mergem, mai puteţi rezista la nişte taxe şi impozite şi controale (…)“, spunea premierul Victor Ponta la jumătatea anului trecut la evenimentul de lansare a Cărţii albe a IMM-urilor. Şi avea dreptate. Nu puţini sunt micii antreprenori care chiar şi după unul sau doi ani de la înfiinţarea unei afaceri se simt îngropaţi de taxe peste taxe, de controale menite să îi amendeze şi mai puţin să-i îndrume, de schimbări constante ale legislaţiei şi de surse prea mici de finanţare pentru a înfiinţa adevărate structuri de business şi nu doar unele „de colţ de stradă“.
Antreprenoriatul, „colacul de salvare“ al celor fără loc de muncă
„Prima problemă a micilor antreprenori cred că este finanţarea. Eu nu pot să iau acum credite minore să îmi plătesc dările către stat, chiar dacă businessul meu a ajuns la punctul zero şi se dezvoltă încet, pentru că nu am un istoric profesional care să le confere băncilor o siguranţă. Apoi este problema birocraţiei. Sunt foarte multe taxe, legislaţia se shimbă mereu, iar ajutoarele acelea date de stat sunt praf în ochi, pentru că ai nevoie de mai mulţi bani pentru a face o afacere şi pentru a o susţine până ajungi să faci profit“, explică Mircea Simionescu, un antreprenor care şi-a deschis o curăţătorie în urmă cu un an şi jumătate în Capitală.
În prezent, cele mai multe IMM-uri (90%) au mai puţin de zece angajaţi, iar modele de afaceri preferate de tinerii care îşi înfiinţează o afacere cu ajutor din partea statului continuă să fie atelierele auto sau restaurantele pe care le pot deschide chiar în curtea casei şi pentru care echipamentele reprezintă o investiţie modică. Dintre cele peste 470.000 de IMM-uri din ţară aproximativ 200.000 au zero angajaţi. Cu alte cuvinte, acestea sunt o sursă de venit pentru o singură persoană, patronul, sau consultantul de cele mai multe ori.
Pe de altă parte, în Austria, statul european cu cele mai puţine IMM-uri la mia de locuitori (11), cea mai mare parte a lor (aproape 64.000 din peste 95.000 de IMM-uri) au peste 250 de angajaţi.
„Pentru România indicatorul IMM-uri la mia de locuitori este puţin înşelător pentru că este mai mult o formă de autoangajare. Astfel, o bună parte din aceste businessuri sunt deschise în anumite sectoare, cum ar fi comerţ cu amănuntul, cunoscutele «chioşcuri de la colţ», în agricultură sau chiar în media unde înfiinţarea firmei este o formă de plată. Nu pot fi comparate cu cele din Austria sau Germania care au o oarecare structură de producţie. Iar Olanda, spre exemplu, se ştie că este atractivă pentru mulţi datorită fiscalităţii mai relaxate“, spune analistul economic Aurelian Dochia.
Chiar dacă România este codaşă la capitolul spirit antreprenorial, curajul în rândul românilor a început să crească, numărul de IMM-uri crescând uşor din 2012. De altfel, pentru anul acesta Comisia Europeană estimează că România se va apropia de numărul de IMM-uri care existau în economie în anul „de graţie“ 2008.
Obiectivele Ministerului pentru IMM-uri din strategia propusă pentru 2020
Principal indicator de rezultat pentru anul 2020 este soldul net de IMM-uri active economic, care să depăşească pragul de 670 mii de întreprinderi în economia României. Guvernul consideră că obţinerea unui spor de circa 41,23% al numărului de IMM-uri active economic, în următorii aproximativ şapte ani, constituie un obiectiv strategic realist. În termeni de „densitate a IMM-urilor la 1.000 de locuitori“, atingerea acestei ţinte strategice înseamnă funcţionarea 36 de întreprinderi la mia de locuitori în 2020. În ceea ce priveşte angajaţii în sectorul IMM, Guvernul României consideră că trebuie depăşit pragul de 3,2 milioane angajaţi în IMM-urile active din economia României. Cum va face să ajungă la aceşti indicatori rămâne un mister în condiţiile în care de şase ani numărul de IMM-uri nu reuşeşte să treacă peste 500.000 de firme.
