Companii

Cresterea consumului dubleaza afacerile Transavia Alba Iulia

29.09.2005, 19:06 49

Producatorul de carne de pasare, Transavia Alba Iulia, unul dintre primii trei jucatori din piata, detinut de omul de afaceri Ioan Popa, a inregistrat in primul semestru al acestui an o dublare a cifrei de afaceri fata de aceeasi perioada din 2004, pana la valoarea de 20 de milioane de euro, pe fondul cresterii consumului, dar si al capacitatilor de productie.

"Productia de carne livrata pe piata in primul semestru a fost de peste 10.000 tone, in conditiile in care anul trecut au fost livrate in total 16.000 de tone. Vanzarile din primul semestru ne determina sa estimam atingerea unei cifre de afaceri de 40 de milioane de euro, la sfarsitul acestui an", a declarat Ioan Popa, proprietarul Transavia.

Compania va investi in urmatoarele luni peste 2,5 milioane de euro pentru a continua procesul de modernizare si retehnologizare al fabricii de nutreturi combinate de la Santimbru, in judetul Alba. Proiectul va fi finalizat in luna februarie a anului viitor, capacitatile de stocare urmand sa creasca cu 20.000 de tone si vine dupa o alta investitie de un milion de euro intr-o noua ferma de crestere a pasarilor.

"Cand sunt pe punctul de a finaliza o etapa mai intrezaresc cate ceva si decid asupra unor noi investitii", a declarat Ioan Popa.

Proprietarul Transavia a precizat ca in urma acestei investitii, capacitatea de productie va fi de 500 tone/ora, adica 150.000 de tone de furaje pe an, iar capacitatile de stocare a materiei prime vor creste cu 20.000 tone.

Transavia a fost anul trecut unul dintre jucatorii cei mai activi pe piata carnii de pui printr-o investitie de 12 milioane de euro intr-un abator cu o capacitate de 50.000 de tone/an, valoarea totala a investitiilor realizate in ultimii zece ani depasind 30 de milioane de euro.

"Populatia are tendinta de a consuma produse mai sanatoase, mai dietetice, care au anumite calitati nutritive, iar carnea de pasare face parte din aceasta categorie. De altfel, este o orientare mondiala spre cresterea consumului de carne de pasare comparativ cu carnea de porc sau alte sortimente", a mai spus Ioan Popa.

In prezent, societatea are o capacitate de crestere de 1.700.000 de pui pe serie in 6,5 serii pe an, astfel realizandu-se anual circa 25.000 de tone de carne in viu. Transavia realizeaza 80 de tone de carne de pui pe zi, capacitatea totala de productie a abatorului fiind de 50.000 de tone pe an.

"Obiectivul nostru principal, daca reusim sa respectam programul, este de a ajunge la o capacitate de 50.000 de tone de carne in viu pe an, ceea ce inseamna o dublare a ceea ce realizam in prezent. Pana la integrarea in Uniunea Europeana vreau sa devenim primul producator de carne de pasare din Romania", a mai spus Popa.

Compania produce doar pentru piata interna, peste 70% din vanzari fiind realizate de lanturile de retail.

"Deocamdata vrem sa livram carne doar pentru piata interna, deoarece din totalul de carne consumat in Romania, 40-45% se aduce din import. Asta nu inseamna ca daca pretul pe piata externa va fi mai bun, nu o sa vindem carnea si acolo, mai ales dupa 2007", a mai spus Popa.

Transavia a fost infiintata in anul 1991, avand capital privat romanesc. Cu activitati in sectorul de crestere a pasarilor, producerea de furaje combinate, abatorizarea si prelucrarea carnii, compania are 500 de angajati, in 13 localitati din judetul Alba.

Conform Uniunii Crescatorilor de Pui din Romania (UCPR), piata carnii de pui are o valoare anuala de circa 350 de milioane de dolari (275 de milioane de euro). Cantitativ aceasta atinge 275.000 de tone, din care aproape jumatate au venit din import.

Principalii competitori ai Transavia sunt Agricola International Bacau, Aaylex Bucuresti, Agrisol International, Avicola Calarasi si o serie de jucatori mai mici. dana.ciriperu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO