Companii

Cora ia 210 mil. euro de la BERD pentru extindere

Autor: Cristina Roşca

08.09.2011, 18:46 337

Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare analizează posibilitatea de a oferi Cora România, parte a retailerului francez Louis Delhaize Group un credit de 210 mil. euro pentru finanţarea procesului de expansiune pe piaţa locală. Retailerul Cora România va investi 397 mil. euro în deschiderea de magazine pe piaţa locală, potrivit BERD. Deşi nu este precizat un număr de magazine pe care compania le va deschide, potrivit estimărilor ZF, la o investiţie medie de 20 mil. euro per unitate, Cora ar putea deschide 20 de magazine.

Conform informaţiilor publicate pe site-ul BERD, noile magazine vor fi deschise în special în oraşe din provincie, însă nu sunt oferite numele acestora.

Creditul ce se va acorda pe pe termen lung va avea o valoare de până la 210 mil. euro şi va fi oferit în lei şi în euro.

La începutul acestui an, Philippe Lejeune, francezul care conduce reţeaua de şapte magazine Cora în România, şi-a propus ca în şapte-opt ani să acopere toate judeţele din ţară, o schimbare radicală de strategie, în condiţiile în care în cei peste zece ani de prezenţă pe piaţa locală retailerul a deschis doar şapte magazine.

Cora deţine deja terenuri în mai multe oraşe din ţară, precum Bacău, Braşov, Bucureşti (Şoseaua Alexandriei şi Jilava), Constanţa (unde va construi mallul Corall) şi Slobozia, pe care ar putea construi o parte din magazine pentru care a luat creditul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO