Companii

Consultant: Nevoia de recrutare a crescut, accentul nu este doar pe candidaţi experimentaţi. „Majoritatea companiilor oferă salarii în intervalul 500-700 de euro"

Consultant: Nevoia de recrutare a crescut, accentul nu...

Autor: Mediafax

15.10.2016, 15:44 269

"Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, nevoia de recrutare a crescut, iar accentul a fost atât pe recrutarea de candidaţi experimentaţi, cât şi pe tineri absolvenţi şi persoane entry-level", a spus Delia Moreanu, public relations specialist în cadrul companiei cu activităţi în domeniul resurselor umane.

Catalyst Solutions organizează de două ori pe an târgul de joburi Angajatori de Top, analiştii observând că pachetul salarial oferit de companii variază în funcţie de nivelul de experienţă, cerinţele jobului şi industria în care activează angajatorul.

Astfel, pentru programele de internship majoritatea angajatoriilor oferă salarii cuprinse între 300 şi 400 de euro, în timp ce pentru poziţiile entry-level cele mai multe companii oferă salarii care variază între 400 şi 500 de euro.

"Legat de joburile care se adresează specialiştilor cu nivel mediu de experienţă, majoritatea companiilor oferă salarii în intervalul 500-700 de euro, iar pentru poziţiile dedicate candidaţilor cu nivel senior, remuneraţia este cuprinsă între 1.000 şi chiar peste 1.500 de euro", a mai spus Delia Moreanu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO