Companii

Consiliul Concurenţei discută cu retaileri şi procesatori despre reducerea preţului la lapte cu minim 20%, de la 1 mai: Rolul nostru este de a îndruma actorii implicaţi astfel încât să nu rişte încălcarea regulilor de concurenţă

Consiliul Concurenţei discută cu retaileri şi...

Autor: Roxana Rosu

21.04.2023, 13:40 132

Consiliul Concurenţei a început discuţiile cu retailerii şi procesatorii care intenţionează să facă parte din acordul voluntar pentru reducerea cu minim 20% a preţului laptelui de consum, pentru a îndruma companiile să respecte regulile de concurenţă.

Reducerea de minimum 20% a preţului la raft se va aplica laptelui de provenienţă românească care costă în prezent peste 7 lei/litru şi se va împărţi între retaileri (minimum 10%) şi procesatori (minimum 10%).

Acordul voluntar între retaileri şi procesatori pentru reducerea preţului pentru laptele de consum a fost convenit pentru o perioadă de şase luni şi urmează să se aplice de la 1 mai, după cum s-a decis la întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă şi reprezentanţi ai fermierilor, ai procesatorilor din industria alimentară, ai Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România şi ai Asociaţiei Companiilor de Distribuţie de Bunuri din România.

„Rolul nostru este de a îndruma actorii implicaţi astfel încât să nu rişte încălcarea regulilor de concurenţă, respectiv acordul voluntar să se desfăşoare în parametrii stabiliţi: negocierile să fie bilaterale între fiecare furnizor şi fiecare retailer, aceştia având posibilitatea de a aplica discount-uri de cel puţin 10%. Vom monitoriza această iniţiativă împreună cu autorităţile responsabile, precum Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), noi urmând să utilizăm Monitorul Preţurilor la Alimente, platforma online care afişează preţurile produselor alimentare”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

În funcţie de rezultatele monitorizării, Consiliul Concurenţei va discuta cu reprezentanţii Guvernului, pentru a vedea ce măsuri se impun.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO