Companii

Concordia, una dintre cele mai puternice confederaţii patronale, avertizează că prelungirea crizei politice ar putea însemna paşi mari înapoi pentru România, iar liderii politici trebuie să găsească o cale rapidă de a ajunge la numitorul comun

Concordia, una dintre cele mai puternice confederaţii patronale, avertizează că prelungirea crizei politice ar putea însemna paşi mari înapoi pentru economie, iar presiunea pe cursul valutar, inflaţia, punerea în pericol a ţintei de reducere a deficitului, posibile sincope în implementarea PNRR sau absorbţia de fonduri europene ar putea deraia România din procesul de dezvoltare în care se află.

În acest context, membrii Confederaţiei Patronale Concordia au declarat într-o scrisoare deschisă trimisă Administraţiei Prezidenţiale, PNL şi USR Plus că speră ca momentul de criză politică pe care îl traversează România se va încheia cât mai repede

”Am făcut cu toţii eforturi pentru a depăşi obstacolele ridicate de pandemie şi, în ciuda dificultăţilor, am reuşit împreună să revenim repede la creştere economică. Este un moment de construcţie, nu de dezbinare”, se arată în mesaj.

În opinia Concordia, transformarea digitală şi tranziţia la economia verde, ca şi alte reforme structurale încă necesare, vor fi greu de dus la capăt într-un climat de instabilitate şi fără o viziune comună de dezvoltare naţională.

În plus, stabilitatea şi predictibilitatea sunt elementele cheie ale deciziilor de investiţii, iar o criză politică prelungită ar putea afecta chiar şi proiectele aflate în curs de implementare.

”O astfel de criză vine doar să adauge la incertitudinea creată deja de pandemie”.

Membrii Concordia fac un apel la liderii politici pentru a găsi o cale rapidă de a ajunge în cel mai scurt timp la numitorul comun ”care să asigure bunăstarea României şi a cetăţenilor ei, precum şi încrederea acestora că interesele lor primordiale, sociale şi economice, se află mai presus de mize şi calcule politice imediate”.  

Confederaţia reprezintă 15 dintre cele mai importante sectoare ale economiei, cu un total de peste 350.000 de angajaţi în peste 2000 de firme mari şi mici, cu capital străin şi autohton, Concordia este membră în BusinessEurope, Organizaţia Internaţională a Angajatorilor (IOE) şi Business at OECD (BIAC).

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.