Companii

Companiile americane din România cred că cele mai mari riscuri sunt incertitudinea cu privire la continuitatea afacerilor, evoluţia crizei sanitare, a crizei economice şi teama de eventuale schimbări de legislaţie

Companiile americane din România cred că cele mai mari...

Autor: Roxana Rosu

26.01.2021, 12:14 124

Incertitudinea cu privire la continuitatea afacerilor, evoluţia crizei sanitare, a crizei economice şi teama de eventuale schimbări de legislaţie sunt cele  mai mari provocări cu care se confruntă companiile la acest început de an, arată un sondaj realizat în rândul companiilor membre AmCham.

“În condiţiile în care acestea sunt provocări globale care afectează toate economiile, considerăm că România se află într-o situaţie privilegiată din mai multe puncte de vedere: începutul unor noi mandate legislative şi executive menite să aducă stabilitate; începutul unei noi perioade de alocare a fondurilor europene în care România poate beneficia de sume record; suprapunerea priorităţilor Guvernului şi mediului de afaceri într-o proporţie considerabilă. Ne bucurăm să constatăm că multe dintre recomandările strategice din documentul AmCham - Priorităţi pentru România  se regăsesc în Planul de Guvernare” a punctat Ionuţ Simion, Preşedinte AmCham Romania.

Prioritate comună este  şi aderarea României la OCDE, de dorit până în anul 2025.

În opinia AmChaim, aceste elemente favorabile creează premisele unor consultări şi colaborări reale, a unui parteneriat între mediul de afaceri şi sectorul public pentru demararea şi implementarea obiectivelor comune care vor conduce la consolidarea încrederii şi a unui climat investiţional predictibil în România, transmiţând un mesaj pozitiv atât companiilor prezente în România, cât şi celor care prospectează regiunea.

După 2020, anul cu cel mai ridicat nivel de incertitudine din istoria postbelică, anul 2021 se profilează ca o perioadă unică în care, în ciuda multiplelor provocări, România are şansa istorică să demareze proiecte şi reforme majore, să recupereze decalaje, să valorifice avantajele competitive actuale, dar şi să le pregătească pe cele viitoare, arată membrii AmCham.

Sondajul a fost efectuat în intervalul 15 decembrie 2020 – 20 ianuarie 2021.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO