Companii

Compania de tehnologie 2Performant Network, principalul jucător din piaţa de marketing afiliat din România, a încheiat primul semestru cu afaceri de 10,8 mil.lei, în creştere cu 17%, şi o pierdere de 1,2 mil.lei. CEO:”Au fost cele mai bune 6 luni de până acum din punct de vedere al încasărilor”

Compania de tehnologie 2Performant Network, principalul...

Autor: Roxana Rosu

14.09.2021, 10:26 346

Compania de tehnologie 2Performant Network, principalul jucător din piaţa de marketing afiliat din România, listată pe piaţa AeRO a BVB, a încheiat primele şase luni ale anului cu o cifră de afaceri de 10,8 milioane de lei, în creştere cu 17%, aproape 90% din încasări provenind de pe piaţa românească, potrivit raportului financiar.

Veniturile din exploatare au crescut cu 18%, ajungând la 11,5 milioane de lei, în timp ce cheltuielile s-au ridicat la 12,6 milioane de lei, majorându-se într-un ritm mai rapid decât veniturile, de 32%.

Din această sumă, 2,2 milioane de lei au reprezentat cheltuieli de personal, care au urcat cu 68% faţă de S1 2020, ca urmare a creşterii numărului de angajaţi.

Prin urmare, compania a încheiat primul semestru cu pierderi de 1,2 milioane de lei, faţă de un profit de 148.000 lei în primele şase luni ale anului 2020

În ceea ce priveşte împărţirea pe produs, marketingul afiliat a contribuit cu 10,7 milioane de lei la cifra de afaceri, o creştere de 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce marketingul influencer a contribuit cu 82 mii de lei, o scădere de 51% faţă de S1 2020.

”În primele 6 luni din acest an, 739 de magazine online au colaborat prin intermediul platformei 2Performant cu 6.563 de afiliaţi care au trimis 29,8 milioane de click-uri în cadrul a peste 62.000 de relaţii de colaborare la cost per vânzare, cel mai eficient model de plată existent astăzi în marketing. Dintre acestea, 16.550 de relaţii au produs 546.000 de vânzări online, o creştere de 12,21% faţă de S1 2020, iar valoarea acestor vânzări a ajuns la 27,4 milioane de euro fără TVA, Ă20,46% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Au fost cele mai bune 6 luni de până acum pentru 2Performant din punct de vedere al încasărilor - în condiţiile în care în mod tradiţional trimestrul 4 al anului, când are loc Black Friday, este de departe cel mai important în business-urile din ecommerce şi în afacerea noastră”, a declarat Dorin Boerescu, CEO 2Performant. 

El a precizat că rezultatele înregistrate în prima jumătate a anului sunt în concordanţă cu estimările, specificul pieţei locale făcând ca 2Performant să aibă cele mai bune rezultate întotdeauna în ultimul trimestru al anului. ”Acest lucru se datorează evenimentului de Black Friday care are loc în noiembrie, urmat de creşterea vânzărilor în perioada de Crăciun”.

Dorin Boerescu este de părere că rezultatele din următoarele şase luni vor duce la atingerea planului de business anunţat pentru 2021, respectiv o creştere de aproximativ 25% a cifrei de afaceri

2Performant are o capitalizare de piaţă de 33 milioane de lei, iar în ultimele şase luni acţiunile companiei s-au depreciat cu 28% la BVB.

Compania este deţinută de Dorin Boerescu, cu 38,7%, şi Radu Ioan Spineanu, 10%, restul de acţiuni fiind la alţi acţionari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO